MENIU

3 motive pentru care să economisești anul acesta (P)

3 motive pentru care să economisești anul acesta (P)

Când vine vorba de economii, majoritatea persoanelor cred că nu câștigă suficient pentru a pune ceva deoparte și că oricum va dura o veșnicie până când se va strânge o sumă mare de bani. Dar acest lucru nu este adevărat. Economisirea este doar un obicei și îl poți implementa în viața ta, indiferent de venituri! Iată trei motive pentru care ar trebui să o faci!

1.Siguranţa financiară

Nu poți prezice viitorul! Dar cu ajutorul economiilor, vei face față situațiilor dificile. Dacă peste câțiva ani îți vei pierde locul de muncă și nu vei mai avea o sursă de venit, vei putea cel puțin să-ți acoperi cheltuielile pentru o perioadă. Astfel, nu vei mai fi stresat cât timp îți cauți un alt job și nu va fi necesar nici să ceri ajutorul familiei și prietenilor. Același lucru e valabil și în relațiile de cuplu! Dacă depinzi financiar de partenerul tău și acesta decide că trebuie să vă despărțiți și să pleci din casa lui, ce ai pus deoparte te va ajuta să depășești și acest moment. Când nu ai nevoie de bani urgent, poți gândi limpede pentru că ai cu ce să te descurci. Nu vei lua decizii bazate pe frică și vei ști ce ai de făcut ca să redevii echilibrat din punct de vedere financiar!

2.Visurile 

Pe lângă urgențe, banii economisiți te pot ajuta să-ți îndeplinești și o parte din visuri! De exemplu, poate ți-ai dorit dintotdeauna să te duci într-o anumită țară, să-ți cumperi  mobilă dormitor la preț avantajos sau să-ți schimbi stilul vestimentar. Odată ce economisești bani câțiva ani de zile, în mod sigur vei putea să faci și aceste lucruri. În plus, visurile vor fi și un factor motivațional! După ce afli cât costă unul, vei avea mai multă voință pentru a strânge bani să-l transformi în realitate. Și după ce faci asta, în mod sigur îți vei dori să retrăiești aceeași senzație și vei relua procesul.

3.Investițiile

Deși mașina sau casa reprezintă țeluri importante pentru fiecare dintre noi, acestea sunt doar cheltuieli. Pe lângă faptul că te costă mult să le cumperi, îți trebuie bani și să le întreții. De aceea, economiile tale n-ar trebui să ajungă direct în acestea. În schimb, ar fi mai bine să investești banii, fiindcă așa vei putea să-ți creezi o sursă suplimentară de venit și să-ți permiți ce ai nevoie mai ușor. Iar pentru a trece peste frica că vei pierde economiile, gândește-te la scenariul în care îți iese ceea ce îți propui și obții profit. 

Nu dispui de suficient capital pentru a-ți face o afacere? În acest caz, investește în tine! Citește cărți din domeniul financiar și cumpără cursuri care să te ajute să-ți dezvolți abilitățile! În felul acesta, vei putea să-ți găsești un loc de muncă bine plătit, în care să ai mai multă satisfacție decât în cel actual. Un alt lucru pe care-l poți face este să investești în bursă! Dacă studiezi piața și alegi cu grijă companiile unde să cumperi acțiuni, în timp nu va mai fi vorba doar de noroc. Folosește un cont demo cu bani virtuali la început, pentru că așa te vei familiariza cu platformele și vei înțelege acest proces mai bine!

Ești gata să economisești?

Mulți oameni cred că economiile sunt dificile și trebuie să dispui de un anumit venit ca să ți le permiți. În realitate, poți decide în orice moment să pui lunar un procent din salariu deoparte. Chiar dacă nu sunt mulți bani la început, în timp se vor aduna. Iar cu ajutorul acestora, vei putea să treci peste momentele grele din viața ta, să-ți îndeplinești visurile și să faci investiții care să-ți mărească veniturile!

Mai multe articole despre:
mobila dormitor