O falsă ASISTENTĂ care cerea mii de euro șpagă pentru presupuse angajări la Spitalul Județean Suceava a fost reținută. Cum își convingea victimele?
O femeie care se dădea drept asistentă la Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava a fost reţinută pentru trafic de influenţă şi înşelăciune. Încă din 2019, femeia le-a cerut mii de euro unor persoane, în schimbul promisiunii că le poate intermedia angajarea în unitatea medicală.
Potrivit procurorilor, în scopul obţinerii ilicite a unor sume de bani, în perioada 2019-2025, suspecta a pus în practică un mecanism infracţional, a transmis, luni, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava...
Pretinzând că este asistent medical sau angajat al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava și că are influenţă asupra persoanelor cu putere de decizie, femeia a cerut şi a primit de la mai multe persoane, sume de bani cuprinse între 3.600 şi 5.000 euro, în schimbul promisiunii că le va facilita angajarea pe anumite posturi vacante scoase la concurs.
Luni, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus reţinerea pentru 24 de ore a suspectei, pentru "săvârşirea unei infracţiuni de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. 1 Cod penal, 4 (patru) infracţiuni de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, 2 (două) infracţiuni de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 Cod penal şi o infracţiune de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal”.