MENIU

Inculpații din dosarul "Sex la primărie", soldat cu ani grei de închisoare, salvați de CCR

Foto ilustrativ

Inculpații din dosarul „Sex la Primărie” au fost scăpați de mărinimia Curţii Constituţionale. După ce, în urmă cu patru ani, tribunalul a împărțit pedepse cuprinse între 9 şi 18 ani de închisoare, acum magistraţii au invocat deciziile CCR prin care au anulat pentru patru ani posibilitatea încetării cursului prescripţiei. 

Cazul din județul Iași a revoltat o țară întregă.

Trei indivizi au obligat 9 fete să se prostitueze, iar 2 dintre victime au fost obligate să întreţină relaţii sexuale cu primarul Damian Butnaru, în chiar sediul Primăriei Mogoşeşti-Siret.

Judecarea în faţa Curţii de Apel a contestaţiei înaintate de cei trei s-a prelungit până când magistraţii nu au avut altceva de făcut decât să constate prescripţia răspunderii penale.

Pentru fiecare dintre cei trei, magistraţii au invocat deciziile CCR prin care a fost anulată pentru patru ani posibilitatea încetării cursului prescripţiei, scrie ZdI.

Potrivit publicației citate, procesul a fost marcat tot timpul de evenimente care au obstrucționat desfășurarea procesului, cu scopul de a-i face scăpați pe inculpați.

În plus, o decizie CCR ca pentru perioada 2018-2022 nu se poate aplica nicio cauză de întrerupere a cursului prescripției, din cauza unei formulări ambigue a Codului Penal, a făcut ca în cazul celor trei proxeneți să nu se mai poată prelungi judecata, întrucât răspunderea penală era deja prescrisă.

Mai multe articole despre:
sex la primarie acuzati iasi achitati proxenteti