MENIU

Elena Udrea a CONTESTAT arestul preventiv! Fostul ministru vrea ELIBERAREA - Când va începe procesul de extrădare

Elena Udrea

Elena Udrea a contestat arestul preventiv din Bulgaria. Instanța din țara vecină a decis că Elena Udrea poate fi extrădată în România, însă fostul ministru rămâne în arest în țara vecină până pe 14 aprilie, atunci când are loc apelul.

Miercuri, judecătorii vor reveni asupra deciziei de extrădare.

Elena Udrea a fost reţinută în Bulgaria, în baza unui mandat european de arestare emis de autorităţile româneşti.

Ea a fost iniţial reţinută pentru 24 de ore, măsura fiind prelungită cu 72 de ore.

Elena Udrea a plecat din țară în ziua în care Înalta Curte de Casație și Justiție a condamnat-o definitiv la șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute, respingând astfel recursul în anulare formulat de avocatul acesteia, Tudorel Toader, fostul ministru al justiției.

Aceasta a fost condamnată, definitiv, la 6 ani de închisoare pentru luare de mită și trafic de influență în dosarul Gala Bute. Instanța Supremă a respins constestația în anulare și a menținut sentința de 6 ani închisoare.

Elena Udrea trebuie să plătească aproape 3 milioane de euro, respectiv 8.116.800 lei cu titlu de despăgubiri civile, către Autoritatea Naţională pentru Turism şi să achite 600.000 euro către martorul Corin Boian şi 300.000 euro către martorul Adrian Gărdean. În plus, instanţa a dispus confiscarea în folosul statului de la Udrea a sumelor de 695.367 lei şi 296.076 lei.

Mai multe articole despre:
elena udrea contestatie arest preventiv bulgaria