Bătaie pe averea de 10 milioane de euro a avocatei Paula Iacob
Bătălia pe averea de aproximativ 10 milioane de euro a celebrei avocate Paula Iacob ia amploare. Un văr primar al soţului avocatei, dar și soția acestuia îşi cer dreptul după moartea unicei fiice a acesteia, Ruxandra Iacob. Ea a lăsat, însă, un testament prin care întreaga avere moștenită de la mama sa a fost destinată celei mai bune prietene.
Au început să apară primii moștenitori ai avocatei Paula Iacob. Un văr primar al soțului ei vrea să își primească dreptul, însă În testament, fiica Paulei Iacob a desemnat-o drept singura beneficiară a întregii averi pe cea mai bună prietenă a sa.
Nici măcar Nelu Iordache, bărbatul care i-a fost partener de viață peste 30 de ani, nu apare în testament. Cei doi nu erau căsătoriți și, conform apropiaților, Nelu Iordache nu divorțase nici pe parcursul relației cu Ruxandra Iacob de fosta soție.
Paula Iacob, cunoscuta avocată care a murit în 2015, a lăsat o avere impresionantă de aproximativ 10 milioane de euro în urma sa. După cinci ani de la deces, s-a stins și soțul său, Nicu Iacob. Iar în 2022, fiica lor, Ruxandra Iacob, a decedat subit în urma unui accident vascular, la vârsta de 63 de ani.
Averea include diverse proprietăți, precum terenuri în Sinaia și Snagov, apartamente în București, o vilă evaluată la peste 1 milion de euro, tablouri semnate de pictori celebri, bijuterii vechi de familie, obiecte de artă și conturi în valută.
Paula Iacob a fost cunoscută pentru cariera sa de avocat, după ce a apărat mai multe persoane publice precum Nicu Ceaușescu, Corneliu Vadim Tudor sau Gigi Becali. Avocata s-a implicat și în multe cauze legate de drepturile animalelor.