MENIU

Singura zodie cel mai aproape de perfecțiune

Cele 12 semne zodiacale sunt unice, extraordinare și te cuceresc datorită calităților lor, însă numai una este aproape completă din punctul de vedere al trăsăturilor pe care oricine și le-ar dori la o persoană.

Este vorba despre zodia Balanță, nu doar cea mai echilibrată dintre semnele zodiacale, dar și una dintre cele mai înțelepte, iubitoare, înțelegătoare și pacifiste zodii. Balanța este semn masculin, de aer, predominant intelectual.

Are calități mentale puternice și, pentru că este guvernată de planeta Venus, este o persoană senzuală, iubitoare, atrasă de bunul gust și cu aplecare spre frumos și artă.

Iată trăsăturile care o fac pe Balanță să fie aproape perfectă! 

În iubire

Chiar dacă este un semn masculin, Balanța nu împrumută decât seriozitatea și stabilitatea de la această descendență astrală. Ea se consideră parte dintr-un întreg, motiv pentru care iubirea pe care o oferă este totală. Nu concepe să nu iubească fără să-și considere partenerul egalul său. Acesta va fi tratat regește, deoarece, așa cum își pune pe primul loc nevoile ei, Balanța le va pune pe același loc și pe ale lui. Când va întâlni partenerul alături de care decide să-și continue restul vieții, Balanța se va atașa complet, se va contopi cu acesta și-i va oferi iubirea perfectă. Balanța este un partener absolut fermecător: sociabil, spontan, intens, pasional, plin de surprize.

Mai multe pe Divahair.ro. 

Mai multe articole despre:
previziuni horoscop zodie