MENIU

Horoscop 6 noiembrie 2020. Gesturi de simpatie şi de afecţiune vin din toate părţile

Horoscop 6 noiembrie 2020. Află ce ți-au rezervat astrele pentru ziua de vineri, 6 noiembrie 2020!

Horoscop 6 noiembrie 2020. Berbec
Discută cu prietenii şi colegii, cu ceilalţi colaboratori, pentru că de undeva ai putea primi un pont profitabil ce merită pus imediat în practică pentru un ban în plus. Orice conversaţie poate gravita azi în jurul banilor pentru că primeşti de la alţii cele mai bune sfaturi despre cum reuşesc ei să se descurce în această junglă a datoriilor.

Horoscop 6 noiembrie 2020. Taur
Parcă nu te poţi bucura pe deplin de evenimente excelente care se petrec în jurul tău. Tu ai încă unele dubii, nu eşti sigur că e momentul potrivit pentru a celebra deja succesul, şi rămâi încă în expectativă, de parcă ai aştepta să se aşeze toate lucrurile pe un făgaş mai clar.

Horoscop 6 noiembrie 2020. Gemeni
Deşi eşti înconjurat de multă lume, nu te poţi apropia de nimeni, de parcă te-ai afla printre străini. Nu găseşti subiecte comune de conversaţie, nu te poţi adapta în mediul respectiv şi orice încercare de a te apropia de ceilalţi duce la eşec.

Horoscop 6 noiembrie 2020. Rac
Nu poţi rămâne blocat în grijile care te-au copleşit la nesfârşit, dar există mereu cineva alături care te influenţează negativ şi te trage înapoi cu văicărelile sale. Fă un efort să te rupi de astfel de medii nefaste, pentru că nu-ţi fac bine.

Horoscop 6 noiembrie 2020. Leu
Înarmează-te cu tot arsenalul tău de energie şi de resurse, pentru că eşti pe cale să intri într-o adevărată competiţie de idei şi de forţe pentru a obţine ceea ce îţi doreşti. Merită efortul, merită să tragi tare, chiar şi peste puterile tale, dacă aşa ţi se pare, deoarece la final te aşteaptă răsplata maximă pentru tot ceea ce ai investit. 

Horoscop 6 noiembrie 2020. Fecioară
Ai grijă la tonul pe care îl foloseşti azi, mai ales faţă de cei dragi, din familie. Chiar dacă cineva din casă se întoarce nervos după o zi agitată, fii tu balsamul de care are nevoie pentru a se detaşa de toate motivele sale de iritare. familia este spaţiul ideal care adună toate energiile pozitive ca să vă împărtăşiţi unii altora tot ce s-a întâmplat frumos peste zi. 

Horoscop 6 noiembrie 2020. Balanță
Ar fi trebuit să faci azi o mare schimbare de direcţie, dar apare ceva care îţi strică ţie planurile, fiind nevoit să amâni totul pe altă dată. Devine frustrant, pentru că tu erai pregătit pentru marea noutate şi, când colo, nu-ţi ies treburile conform planurilor. 

Horoscop 6 noiembrie 2020. Scorpion
Gesturile de simpatie şi de afecţiune vin din toate părţile, încât eşti de-a dreptul fericit. Ai alături de tine oameni care te îndrăgesc, care te completează perfect în planurile tale, care te privesc cu prietenie, şi în asemenea atmosferă toate ar trebui să-ţi meargă excelent. 

Horoscop 6 noiembrie 2020. Săgetător
Norocul te însoţeşte peste tot încât nici nu-ţi vine a crede ce bine îţi merg toate. De fapt, norocul tău se pare că apare prin oamenii pe care îi întâlneşti, pentru că de fiecare dată dai exact de persoana adecvată pentru problema care te preocupă în acel moment. Baţi la uşa care trebuie, întâlneşti prietenul de care aveai nevoie.

Horoscop 6 noiembrie 2020. Capricorn
Eşti şansa de pace şi linişte a unora mai pesimişti din fire care nu au de ce să se agaţe. Chiar dacă a te dedica lor înseamnă a te sacrifica pe tine, o faci cu dragă inimă, conştient că bucuria lor, energia lor, moralul lor depinde de felul cum te dăruieşti tu acestora. 

Horoscop 6 noiembrie 2020. Vărsător
Nu te aventura aşa la primul preţ care ţi se propune, fie că e vorba de şansa de a cumpăra ceva sau de a vinde un obiect, pentru că vei regreta mai apoi impulsivitatea de acum. Trebuie să mai negociezi, să obţii un preţ mai profitabil. Mai târziu e posibil să ţi se ofere un preţ mai bun şi nu vei mai putea schimba cu nimic lucrurile.

Horoscop 8 noiembrie 2019. Pești
Copiii necesită multă atenţie azi şi, oricât de obosit ai fi, te dedici lor cu inima deschisă, conştient că fericirea lor depinde de disponibilitatea ta. Eşti un părinte dedicat sau, dacă nu ai proprii tăi copii, eşti profesorul ideal, unchiul preferat, educatorul perfect prin excelenţă care îşi pune toată grija în slujba celor mai mici, care au nevoie acum de compania ta.

Mai multe articole despre: