MENIU

Vladimir Putin işi întăreşte poziţia în Europa cu ajutorul Gazprom şi al Turciei

Grupul rusesc Gazprom a primit autorizaţie din partea Turciei pentru a construi cea de-a doua linie a gazoductului Turkish Stream, iar ambele linii vor fi funcţionale până la finele anului următor, a declarat directorul general Alexei Miller, informează Itar Tass, preluată de Agerpres.  

"Implementarea proiectului Turkish Stream este în plină desfăşurare. Toate autorizaţiile necesare (...) au fost primite din partea guvernului Turciei. Cu siguranţă, ambele linii ale conductei vor fi operaţionale înainte de sfârşitul anului 2019", a declarat Alexei Miller.

Cu o lungime de 900 de kilometri, gazoductul Turkish Stream are două utilităţi: una din cele două linii alimentează este destinată aprovizionării pieţei din Turcia cu gaze naturale ruseşti, iar cea de-a doua ar urma să transporte gaze naturale către ţările din sudul şi sud-estul Europei.
 
Fiecare linie a gazoductului Turkish Stream ar urma să aibă o capacitate de 15,75 miliarde metri cubi pe an,a adică aproape şi jumătate peste consumul anual al Românei la nivelul lui 2016 (11,7 miliarde metri cubi).

Potrivit unor informaţii publicate anterior de Bloomberg, Gazprom a decis să majoreze semnificativ fondurile alocate pentru proiectele sale de gazoducte spre Europa. Astfel, cheltuielile pentru Turkish Stream ar urma să depăşească 2,43 miliarde de euro în 2018, cu 72% mai mult decât în 2017.

Anul trecut, gigantul energetic rusesc şi-a majorat exporturile de gaze naturale spre Europa cu 8,1%, până la valoarea record de 193,9 miliarde de metri cubi. Gazprom asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei. Grupul rus aprovizionează Europa cu gaze naturale prin trei rute principale: conductele din Ucraina, ruta Yamal-Europe, via Belarus şi Polonia, precum şi gazoductul Nord Stream, care face legătura între Rusia şi Germania, via Marea Baltică.
 
O statistică a Parlamentului European, din 2015, arăta că statele UE importă două treimi din gazele naturale pe care le consumă. Rusia este principalul furnizor, acoperind cam o treime din importuri. Aceeaşi analiză mai arată că România este cel mai mare producător de gaze naturale din UE, dar consumă aproape toată producţia.



Mai multe articole despre:
Gazprom Turcia Vladimir Putin