MENIU

VIDEO Sărbătoare la înghesuială în Wuhan la un an de când orașul a fost declarat focar de Covid-19

Chinezii din Wuhan au sărbătorit pe străzi, în înghesuială, trecere în 2021, la fix un an de zile de când OMS declara orașul focar de coronavirus.

Mii de locuitori din Wuhan au sărbătorit venirea noului an 2021, exact la un an după ce Organizaţiei Mondială a Sănătăţii (OMS) a fost informată despre detectarea primului caz de COVID-19 în acest oraş din centrul Chinei, relatează AFP.

 
O mulţime de oameni a dat drumul în aer la sute de baloane la cea de-a 12-a bătaie a orologiului la miezul nopţii în faţa sediului vămii, o clădire istorică a acestei metropole cu 11 milioane de locuitori.
 

 

"2020 a fost un an dificil de parcurs pentru noi cei afectaţi de epidemie, mai ales la Wuhan. Este un lucru pe care nu îl vom putea uita niciodată", a declarat pentru AFP un locuitor al oraşului. "Am stat închişi mai multe luni (...) dar am supravieţuit", a spus el.

Noul coronavirus a apărut în acest oraş de pe malul fluviului Yangtse la sfârşitul anului 2019, iar biroul OMS de la Beijing a fost informat despre acest caz în data de 31 decembrie din acel an.

Autorităţile chineze au decretat carantinarea oraşului şi a întregii provincii Hubei la 23 ianuarie 2020, fără a putea împiedica răspândirea noului coronavirus în toate colţurile lumii şi care a provocat moartea a peste 1,8 milioane de persoane.

În China, epidemia a fost contracarată încă din primăvară, iar ultimul deces la nivel naţional a fost raportat la jumătatea lunii mai.

Potrivit bilanţului oficial, China a înregistrat 4.634 de decese şi peste 87.000 de contagieri, dintre care majoritatea la Wuhan, unde carantina a fost ridicată la începutul lunii aprilie.

Semn al prudenţei, majoritatea locuitorilor din Wuhan care au sărbătorit intrarea în anul 2021 au purtat mască.

„China a stăpânit bine epidemia”, a declarat mulţumită o altă locuitoare din Wuhan. „Însă alte ţări sunt în continuare afectate de acest virus. Sper să scape de el cât mai curând posibil", a adăugat ea.

Potrivit unui studiu serologic, publicat săptămâna aceasta de Ministerul Sănătăţii, peste 4% dintre locuitorii din Wuhan au dezvoltat anticorpi împotriva noului coronavirus.

Raportat la populaţia oraşului acest lucru înseamnă că mai mult de jumătate dintre locuitori oraşului au contractat virusul, reprezentând o cifră de zece ori mai mare decât bilanţul oficial oficial ce consemnează 50.000 de contagieri.

Mai multe articole despre:
china wuhan focar covid epidemie