MENIU

Un militar american, eliberat după cinci de captivitate. Anunțul făcut de CASA ALBĂ

<p>Barack Obama&nbsp;</p>

"Astăzi poporul american este fericit să îl poată primi în curând acasă pe sergentul Bowe Bergdahl, captiv de aproape cinci ani" în Afganistan, a declarat Obama într-un comunicat, mulţumindu-i emirului Qatarului pentru ajutorul acordat în eliberarea prizonierului.

Concomitent cu anunţul privind eliberarea soldatului american, secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, a anunţat eliberarea a cinci deţinuţi de la Guantanamo.

Şeful Pentagonului a confirmat într-un comunicat eliberarea sergentului Bowe Bergdahl, anunţată anterior de preşedintele Obama, şi a afirmat că a "informat Congresul despre decizia de a transfera cinci deţinuţi de la Guantanamo către Qatar".

Ulterior, oficiali americani au apreciat că starea de sănătate a lui Bergdahl este "bună", iar sergentul beneficiază de îngrijiri medicale la baza aeriană Bagram, un complex militar situat la nord de Kabul.

Sergentul Bergdahl "este într-o stare bună, fiind capabil să meargă singur, fără vreun ajutor", au declarat oficiali amenicani din domeniul Apărării, sub protecţia anonimatului, adăugând că Bergdahl urmează să fie tranferat la spitalul militar american din Landstuhl, în Germania.

La rândul lor, rebelii islamişti afgani au salutat, într-un comunicat, eliberarea celor cinci deţinuţi de la Guantanamo. Ei au afirmat că acest fapt constituie "o mare satisfacţie" şi o "imensă plăcere".

Mai multe articole despre:
Barack Obama militar american