Un elicopter medical s-a prăbușit pe o autostradă din Sacramento: pilotul și echipajul medical, răniți grav FOTO&VIDEO
Trei persoane se află în stare critică după ce un elicopter medical s-a prăbuşit, luni seara, pe o autostradă din Sacramento, statul american California. Din primele informații, în momentul impactului în elicopter nu se afla niciun pacient, ci doar pilotul, o asistentă și un paramedic. Una dintre victime a fost salvată după ce a rămas blocată sub elicopter.
Elicopterul s-a prăbuşit luni seară, în jurul orei locale 19.00, pe autostrada 50 în direcţia est, în apropierea străzii 59, a declarat pentru CNN Departamentul de Pompieri din Sacramento.
Înregistrările FAA arată că elicopterul era înregistrat pe numele REACH Air Medical Services. Nu se afla niciun pacient la bord, ci doar un pilot, o asistentă medicală și un paramedic, a raportat KCRA, afiliată CNN, citând pompierii.
Momentul când elicopterul se prăbușește pe autostradă a fost surprins de martori într-o filmare, care a fost publicată pe rețelele de socializare.
Potrivit site-ului de urmărire a zborurilor Flightradar24, elicopterul decolase de la Centrul Medical al Universităţii din California Davis din Sacramento şi se îndrepta spre nord cu câteva momente înainte de accident.
Accidentul a afectat traficul rutier, benzile de circulație spre est fiind temporar complet blocate.