MENIU

Noul preşedinte al Austriei, Van der Bellen, prima declaraţie. Extrema dreaptă a pierdut la limită

Ecologistul Alexander Van der Bellen este noul preşedinte al Austriei, anunţă Realitatea Tv. Astfel, candidatul extremei drepte, Norbert Hofer, a pierdut la limită.

Suspansul legat de rezultatul final al alegerilor prezidențiale din Austria a luat a sfârșit luni seară, când s-a anunțat învingătorul în scrutinul care i-a opus pe candidatul susținut de Verzi, Alexander Van der Bellen, şi pe reprezentantul extremei drepte, Norbert Hofer, scrie Agerpres.

Scrutinul, cel mai strâns din istoria țării,  a fost arbitrat de alegătorii care au decis să voteze prin corespondență, și ar putea fi decis de numai câteva mii de voturi.

Noul șef de stat austriac, Alexander Van der Bellen, care l-a învins la limită pe adversarul său de extremă dreapta, și-a luat angajamentul luni "să fie un președinte deasupra partidelor" pentru a reprezenta "în toată diversitatea sa" o țară ale cărei diviziuni au fost dezvăluite de scrutinul desfășurat duminică, relatează AFP și EFE.

"Voi fi, bineînțeles, un președinte deasupra partidelor, pentru toți", a declarat Alexander Van der Bellen în prima sa intervenție publică, la Viena, după anunțul victoriei sale în turul secund al prezidențialelor.

El a adăugat că vrea "să acționeze pentru a câștiga încrederea alegătorilor lui Norbert Hofer", adversarul său de extrem dreapta (FPOe) pe care l-a devansat cu 0,6 procente.

"S-a vorbit mult despre liniile de fractură din această țară, dintre bărbați și femei, orașe și sate, bogați și sărăci. Putem, de asemenea, considera asta ca faptul că suntem cele două jumătăți care alcătuiesc Austria și că fiecare jumătate este la fel de importantă ca cealaltă", a adăugat acest fost lider al Verzilor care a candidat ca independent.

"Acum, trebuie să ne ocupăm de Austria în toată diversitatea sa", a subliniat el în cursul unei întâlniri cu reprezentanții presei.

Institutele de sondare prognozează un scor de 50-50%, cu un avantaj de mai puțin de 3.000 de voturi pentru Van der Bellen, după numărarea opțiunilor prin corespondență.

După numărarea voturilor depuse în urne, Norbert Hofer conducea cu 51,9%, față de 48,1% pentru adversarul său, mai exact un plus de 144.000 de voturi, dar situația s-ar putea răsturna, dat fiind că votul prin corespondență este în mod obișnuit defavorabil Partidului Libertății (FPOe) al lui Hofer.

Duminică seara, niciunul dintre candidați nu a riscat să revendice victoria, preferând să lanseze apeluri la unitate austriecilor, profund divizați de acest scrutin.

"Persoana care va câștiga va avea misiunea de a uni Austria", a afirmat Hofer, la televiziunea națională.

"După alegeri, oamenii de obicei se așază și încearcă să lucreze împreună cât de bine pot, în buna tradiție austriacă", a subliniat și Van der Bellen.

Potrivit șefului departamentului din Ministerul de Interne responsabil cu organizarea alegerilor, Robert Stein, luni vor fi numărate aproximativ 740.000 de voturi exprimate prin corespondență, estimându-se că în jur de 700.000 dintre acestea vor fi valabile.

O victorie a lui Hofer ar constitui prima alegere a unui reprezentant al extremei drepte la conducerea unui stat din Uniunea Europeană, pe fondul ascensiunii formațiunilor populiste pe continent.

Circa 6,4 milioane de alegători au fost chemați să-l desemneze pe succesorul social-democratului Heinz Fischer. Se estimează că rata de participare a depășit duminică 70%, în creștere față de primul tur, din 24 aprilie, câștigat de Norbert Hofer, cu 35% din sufragii — cel mai ridicat scor al Partidului Libertății într-un scrutin la nivel național—, urmat de Van der Bellen, cu 21,3%.

Viitorul președinte își va prelua funcția pe 8 aprilie.


Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/pre-edintele-austriei-ar-putea-fi-decis-de-cateva-mii-de-voturi-omul-extremei-drepte-in-avantaj_1938370.html#ixzz49UJkGhbo
Follow us: @realitatea on Twitter