MENIU

Ultima decizie a lui Donald Trump îl șochează chiar și pe Viktor Orban

<p>Viktor Orban&nbsp;</p>

Considerat un admirator al politicilor lui Donald Trump, premierul maghiar Viktor Orban nu poate fi de acord cu ultima decizie a președintelui SUA. 

Prim-ministrul ungar Viktor Orban s-a declarat "șocat" de decizia Statelor Unite de a se retrage din acordul de la Paris privind clima, informează vineri MTI, citată de Agerpres.

Într-un interviu acordat vineri dimineață postului public Radio Kossuth, Orban a remarcat "consensul ungar" conform căruia "schimbarea climatică este o realitate, este o amenințare și este de natură globală, ceea ce presupune acțiuni la nivel global".

"Decizia președintelui SUA vine în contradicție cu toate aceste lucruri", a comentat Orban, adăugând că a înțelege ramificațiile demersului lui Donald Trump va presupune o reflecție mult mai profundă.

Mai multe articole despre:
Paris Viktor Orban acord Donald Trump