MENIU

UCRAINA. Demisie la Statul Major: "În prezent se implică armata în conflictul civil"

Preşedintele Viktor Ianukovici l-a înlocuit miercuri pe şeful Statului Major interarme Volodimir Zamana, care se opunea implicării armatei la criză

UCRAINA. Declaraţie şocantă a adjunctului şefului Satului Major al armatei ucrainene: "În prezent se implică armata în conflictul civil".

UCRAINA. Adjunctul şefului Statului Major al armatei ucrainene Iuri Dumanski a anunţat vineri că a demisionat, în semn de protest faţă de o tentativă de implicare a armatei în conflict, în urma violenţelor fără precedent din centrul Kievului, relatează AFP.

"În prezent se implică armata în conflictul civil. Acest lucru poate antrena morţi masive de civili şi militari", a declarat generalul Dumanski pentru postul Kanal 5.

"Am decis să demisionez pentru a evita escaladarea", a subliniat el.

Preşedintele Viktor Ianukovici l-a înlocuit miercuri pe şeful Statului Major interarme Volodimir Zamana, care se opunea implicării armatei la criză.

Violenţele din centrului Kievului s-au soldat cu 77 de morţi, începând de marţi, poliţiştii trăgând în manifestanţi cu gloanţe reale.

Mai multe articole despre:
proteste Ucraina demisie Kiev armata Iuri Dumanski