Trump a ordonat mutarea a două submarine nucleare în apropierea Rusiei după amenințările de la Kremlin
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat vineri că a ordonat poziționarea a două submarine nucleare în apropierea Rusiei. Decizia a fost luată după ce fostul președinte și premier rus Dmitri Medvedev a lansat o serie de amenințări belicoase, invocând forța arsenalului nuclear moștenit din perioada sovietică.
„Pe baza declaraţiilor extrem de provocatoare ale fostului preşedinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, care este în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, am ordonat ca două submarine nucleare să fie poziţionate în regiunile corespunzătoare, în eventualitatea în care aceste declaraţii prosteşti şi incendiare sunt mai mult decât atât”, a scris Donald Trump într-o postare pe Truth Social, potrivit Reuters, citată de news.ro.
„Cuvintele sunt foarte importante şi pot duce adesea la consecinţe neintenţionate, sper că acesta nu va fi unul dintre acele cazuri”, a adăugat preşedintele american.
Anunțul vine după câteva zile în care Trump şi Medvedev au întreținut o polemică acerbă pe reţelele sociale.
Semnalul a fost dat marți, când liderul american a declarat că Rusia are la dispoziţie „10 zile începând de astăzi” pentru a accepta o încetare a focului în Ucraina sau va fi sancţionată cu tarife vamale mari, împreună cu ţările care îi cumpără petrolul.
Joi, Medvedev l-a avertizat pe Trump să nu uite că Moscova mai deţine încă nişte capacităţi nucleare extraordinare din epoca sovietică. Anterior, şeful Casei Albe îi transmisese să „aibă grijă ce spune”.
Până în prezent Moscova nu a dat niciun semnal că se va conforma termenului limită stabilit de liderul de la Casa Albă.