Tragedie la Istanbul: Mamă și doi copii germani, decedați după ce au mâncat alimente stradale
O vacanță la Istanbul s-a transformat într-o tragedie pentru o familie de cetățeni germani, după ce mama și cei doi copii ai săi, în vârstă de șase și trei ani, au murit în urma unei presupuse intoxicații alimentare. Autoritățile turce au anunțat reținerea a patru suspecți sub acuzația de omor din neglijență.
Potrivit ministrului turc al Justiției, Yilmaz Tunc, ancheta vizează mai multe puncte de vânzare a alimentelor stradale din cartierele Beșiktaș și Ortaköy, zone turistice frecventate aflate pe malul Bosforului. Unul dintre standurile unde familia ar fi mâncat a fost deja închis, iar probe au fost prelevate din toate locațiile suspecte, noteaază DW.
Familia — un cuplu și cei doi copii — ajunsese la Istanbul duminică și consumase mai multe produse de la vânzători ambulanți, inclusiv midii cu orez, dulciuri, kokoretsi și cartofi umpluți. La scurt timp, toți patru au prezentat simptome specifice intoxicației alimentare. Deși au fost internați miercuri, medicii i-au externat inițial. Ulterior, starea lor s-a agravat, iar copiii au murit la scurt timp, urmați de mamă. Tatăl se află în continuare la terapie intensivă.
Testele pentru stabilirea cauzei exacte a deceselor sunt în desfășurare. Ministerul de Externe al Germaniei a confirmat naționalitatea victimelor și a precizat că este în contact permanent cu autoritățile turce.
Cazul a declanșat o puternică reacție în Turcia, unde siguranța alimentelor stradale — foarte populare atât în rândul localnicilor, cât și al turiștilor — a devenit subiect de dezbatere națională.