MENIU

Soţ şi soţie, ucişi cu sânge rece de amantă. Ce s-a întâmplat după cu fetiţele cuplului e şocant

O crimă oribilă a fost săvârşită în Rusia, după ce o amantă nervoasă şi-a omorât amantul, soţia acestuia, dar şi pe cei doi copii ai cuplului. 

O întreagă familie a fost omorâtă în câteva clipe de amanta beată, care şi-a ucis cu sânge rece amantul, apoi şi pe soţia acestuia. Crima oribilă nu s-a oprit aici, tânăra, în vârstă de 25 de ani, omorând ulterior şi cele două fetiţe ale cuplului, de 6 şi 4 ani, pe care le-a înecat în cadă.

Pentru a-şi acoperi urmele, amanta înfuriată a incendiat apartamentul şi a plecat. Când a fost identificată de către autorităţi, aceasta şi-a recunoscut fără jenă fapta.

Potrivit anchetatorilor, tânăra i-a înjunghiat pe cei doi soţi până i-a lăsat fără suflare, apoi le-a înecat pe cele două fetiţe în cadă.

Se pare că amanta se afla în casa familiei ucise, moment în care soţia bărbatului a ajuns acasă cu cele două fetiţe şi sora sa. Speriată de situaţie, sora victimei a plecat, dar când s-a întors în apartamentul conjugal a găsit cele 4 cadavre. Familia mai avea o fetiţă de 12 ani, care a scăpat cu viaţă, pentru că nu era acasă în acel moment, scrie Siberian Times, citat de stirilekanald.ro.

Amanta a fost arestată, iar potrivit anchetatorilor, are şi ea un fiu de 3 ani.

Mai multe articole despre:
crimă amantă crima rusia crima amanta crima sot