MENIU

Vladimir Putin: Extinderea NATO, scutul antirachetă sunt "noi ziduri" ridicate în Europa

Vladimir Putin

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a apreciat joi că în Europa se ridică acum "noi ziduri", aluzie la măsurile Occidentului de a izola Rusia, aflată acum într-o situaţie economică dificilă.

Extinderea NATO, sistemul antirachetă din Europa - toate acestea sunt noi 'ziduri' care se ridică în Europa, a declarat președintele rus Vladimir Putin în timpul conferinței sale de presă, răspunzând la o întrebare referitoare la simbolul reprezentat de prăbușirea Zidului Berlinului, scrie Agerpres.

'Cea mai corectă cale este să se înceteze construcția de noi ziduri', a declarat Putin. Potrivit liderului rus este necesară o cooperare între țări.

Putin, optimist: când va ieşi Rusia din criză

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a apreciat joi că Rusia, care traversează cea mai gravă criză monetară după 1998, îşi va relua creşterea economică în doi ani, în cel mai rău caz, scrie Mediafax.

O ieşire din criză este "inevitabilă", în primul rând pentru că economia mondială continuă să crească, a explicat preşedintele, în deschiderea conferinţei sale anuale de presă, în faţa a peste o mie de jurnalişti.

Vladimir Putin a apreciat că măsurile luate de Guvern şi de Banca centrală în faţa crizei sunt "adecvate".

Putin şi-a deschis conferinţa anuală, difuzată în direct de televiziunile ruse, cu dezbaterea privind rubla, în condiţiile în care moneda naţională rusă traversează o perioadă dificilă din cauza scăderii preţului la petrol şi a sancţiunilor occidentale.

Toţi cei 1.259 de jurnalişti acreditaţi au dreptul de a-i adresa întrebări preşedintelui, a declarat Peskov, citat de Itar-Tass, în pagina electronică. "Nu au fost restricţii în privinţa acreditării", a precizat el. "Dimpotrivă, avem reporteri care au venit din străinătate şi Ministerul de Externe le-a acordat vize", a explicat Peskov.

 

 



Mai multe articole despre:
Rusia economie sancţiuni criză Vladimir Putin rublă