MENIU

Slovenia autorizează armata să controleze frontiera din cauza migranţilor

Slovenia, depășită de situație după sosirea a mii de migranți dinspre Croația, a acordat miercuri dimineață noi competențe armatei sale și a cerut un ajutor financiar suplimentar Uniunii Europene pentru a face față acestui aflux.

În cursul unei sesiuni extraordinare care s-a ținut în zori, parlamentul sloven, cu un total de 90 de locuri, a adoptat cu 66 de voturi pentru și cinci contra o extindere a legii privind competențele armatei care prevede că soldații ajută poliția pe cei 670 de kilometri de graniță cu Croația și delimitând spațiul Schengen.

Prin această lege, militarii sloveni sunt autorizați să asiste poliția în operațiunile de patrulare, să gestioneze problema migranților, să îi rețină ori să redirecționeze civilii în zona de frontieră.

Până în prezent, armata slovenă era autorizată numai să ofere sprijin tehnic și logistic forțelor de poliție.

Guvernul de la Ljubljana, potrivit căruia aproape 19.500 de migranți au pătruns de sâmbătă pe teritoriul său, a cerut sprijinul UE care din vară are probleme în a se mobiliza pentru a face față afluxului de migranți.

După închiderea de către Ungaria a graniței sale cu Croația și Serbia, migranții tranzitează această mică țară cu două milioane de locuitori, învecinată cu Croația, Austria, Ungaria și Italia.

"Valul de migranți din ultimele trei zile a depășit toate capacitățile noastre", a avertizat marți guvernul sloven.

Executivul de la Ljubljana a cerut, de asemenea, un ajutor excepțional de la UE. "Vom solicita ajutorul Uniunii Europene pentru a echipa poliția, unități de poliție din partea altor țări membre și asistență financiară", a declarat mass-media premierul Miro Cerar în marja sesiunii parlamentare care a avut loc marți seară.

Comisarul european pentru migrație, grecul Dimitris Avramopoulos, este așteptat joi în Slovenia pentru a discuta despre aceste cereri, mai scrie AFP.

Sursa: Agerpres

Mai multe articole despre:
Slovenia migranţi