MENIU

Senatul SUA a decis: punerea sub acuzare a lui Trump e constituțională. Fostul președinte american a fost inculpat pentru „instigare la insurecţie”

Donald Trump

Senatul Statelor Unite a început marţi al doilea proces de impeachment al fostului preşedinte Donald Trump. Acesta a fost inculpat de Camera Reprezentanţilor pentru „instigare la insurecţie”, în legătură cu asaltul susținătorilor săi asupra Capitoliului, în data de 6 ianuarie. Procesul a început cu un moment de reculegere în memoria victimelor.

Senatorii americani au votat marţi cu 56 de voturi pentru şi 44 împotrivă pentru a continua procesul de destituire a fostului preşedinte Donald Trump, transmite miercuri dpa.

Şase republicani s-au alăturat democraţilor pentru a afirma constituţionalitatea unui proces de punere sub acuzare a unui preşedinte care nu mai este în funcţie.

Democraţii vor avea nevoie de votul a cel puţin 17 republicani care să li se alăture pentru a obţine majoritatea de două treimi necesară pentru a-l condamna pe Donald Trump. Votul a avut loc la capătul unei şedinţe în care acuzarea democrată şi avocaţii apărării şi-au prezentat argumentele.

Procesul istoric al fostului preşedinte republican a început într-o ambianţă solemnă, aleşii democraţi însărcinaţi cu acuzarea traversând în tăcere până la Senat culoarele Capitoliului, sediul Congresului luat cu asalt de susţinătorii lui Trump pe 6 ianuarie, provocând haos şi evacuarea congresmenilor.

Situaţie inedită, cei 100 de senatori care fac oficiul de juraţi au fost de asemenea martori şi victime ale atacului. După o rugăciune, senatorii au luat loc pe scaune pentru acest proces istoric.

Este pentru prima dată când un fost preşedinte american este vizat de o procedură de destituire după ce a părăsit Casa Albă. Pe 13 ianuarie, magnatul imobiliarelor a devenit primul preşedinte vizat de două ori de o pune sub acuzare de către Camera Reprezentanţilor, de această dată pentru "incitare la insurecţie".

"Senatul se întruneşte ca tribunal de impeachment", a spus senatorul democrat Patrick Leahy, care prezidează asupra procedurii.

Procesul se desfăşoară în condiţii extraordinare de securitate în jurul Capitoliului, inclusiv forţe de securitate înarmate şi un perimetru de garduri şi sârmă ghimpată, potrivit AGERPRES.

Cei 100 de senatori vor juca rolul de juraţi. Conform înţelegerii încheiate luni între liderii celor două formaţiuni din Senat, democratul Chuck Schumer şi republicanul Mitch McConnell, prima zi este dedicată dezbaterii juridice, urmând a se evalua dacă acest proces este constituţional. Pentru avocaţii săi, Donald Trump nu poate fi judecat în cadrul procedurii de destituire pentru că el deja nu mai este în funcţie. Democraţii răspund că un astfel de proces are ca scop să-l facă pe Trump neeligibil şi să transmită un mesaj de descurajare viitorilor preşedinţi care ar putea încerca să urmeze exemplul lui Trump.

Fiecare tabără are două ore la dispoziţie pentru a-şi prezenta argumentele, iar apoi senatorii vor vota asupra constituţionalităţii demersului, decizând astfel dacă doresc continuarea procesului. Democraţii deţin controlul în Senat, deci este puţin probabil ca procesul să se oprească aici.

Într-un vot asemănător care a avut loc la 26 ianuarie, doar cinci din cei 50 de republicani din Senat au votat în favoarea constituţionalităţii procesului, ceea ce anticipează o achitare a lui Trump, dat fiind că este nevoie ca, în afară de cei 50 de congresmeni democraţi, cel puţin 17 congresmeni republicani să voteze în favoarea condamnării lui Trump.

Potrivit Constituţiei, este nevoie de o majoritate de două treimi, adică 67 de aleşi, pentru ca Donald Trump să fie declarat vinovat, prag care pare foarte greu de atins. Dacă totuşi va fi găsit vinovat, senatorii vor trebui apoi să se pronunţe prin vot, fiind necesară tot o majoritate simplă, pentru a decide dacă îi interzic lui Trump să mai deţină vreodată o funcţie publică.

Mai multe articole despre:
donald trump