MENIU

Scandalul Astra/Zeneca. Daneza care a murit din cauza unui cheag de sânge avea simptome „foarte neobișnuite”

Daneza care a murit după ce a fost vaccinată cu AstraZeneca avea simptome „foarte neobișnuite”

Daneza de 60 de ani care a decedat din cauza cheagurilor de sânge, la scurt timp după ce a fost vaccinată cu serul de la Astra/Zeneca avea simptome „foarte ciudate”. 

Potrivit agenției, femeia avea un număr scăzut de trombocite și cheaguri și în vasele de sânge mici și în cele mari, precum și hemoragii. Campaniile europene de vaccinare au fost afectate în ultimele săptămâni de informații privind tromboze la persoane imunizate cu produsul AstraZeneca, scrie Hotnews.

Câteva cazuri similare au fost consemnate în Norvegia și în baza de date a Agenției Europene a Medicamentului, a spus Agenția daneză. ”Evoluția neobișnuită a bolii înaine de deces a făcut ca Agenția Daneză a Medicamentului să reacționeze”, se spune într-un comunicat de presă.

Norvegia a anunțat sămbătă că trei persoane, toți cu vârste sub 50 de ani, ce primiseră vaccinul AstraZeneca, sunt tratați în spitale pentru sângerări, cheaguri de sânge și număr scăzut de trombocite, considerate de autorități drept ”simptome neobișnuite”.

Danemarca, Norvegia și Islanda au spus săptămâna trecută că suspendă folosirea vaccinului AstraZeneca.

Agenția europeană a Medicamentului a precizat că nu există niciun indiciu că acestea au fost provocate de vaccinare, poziție susținută și de Organizația Mondială a Sănătății.

Duminică, AstraZeneca a spus că a verificat datele de siguranță la 17 milioane de persoane cărora le-a fost administrat vaccinul său, fără a descoperi indicii ale unui risc crescut de apariție a cheagurilor de sânge.