MENIU

Scandal diplomatic la nivel înalt. Rusia răspune cu aceeași monedă Germaniei

Foto arhivă Profimedia

Rusia va răspunde „în oglindă” la eventuala expulzare în masă a diplomaților săi din Berlin. Relaţiile dintre Moscova şi Berlin, care a fost până recent cel mai mare cumpărător de petrol şi gaze ruseşti, s-au deteriorat de când Rusia a trimis trupe în Ucraina în februarie 2022, iar Occidentul a răspuns cu sancţiuni.

Autorităţile germane au decis, se pare, o nouă expulzare în masă de angajaţi ai misiunilor diplomatice ruse din Germania. Condamnăm cu tărie aceste acţiuni ale Berlinului, care continuă să distrugă în mod sfidător întreaga gamă a relaţiilor ruso-germane", declară MAE rus, fără să precizeze numărul de diplomaţi ruşi vizaţi.

Relaţiile dintre Moscova şi Berlin, care a fost până recent cel mai mare cumpărător de petrol şi gaze ruseşti, s-au deteriorat de când Rusia a trimis trupe în Ucraina în februarie 2022, iar Occidentul a răspuns cu sancţiuni.

„Ca reacţie la acţiunile ostile ale Berlinului, partea rusă a decis că va răspunde „în oglindă” prin expulzarea unor diplomaţi germani din Rusia, precum şi va limita într-un mod semnificativ numărul maxim de angajaţi ai misiunilor diplomatice germane din ţara noastră", a precizat ministerul.

Ambasadorul Germaniei la Moscova a fost înştiinţat la 5 aprilie cu privire la aceste posibile acţiuni de răspuns, se mai spune în comunicatul MAE rus.

Publicaţia germană Focus dezvăluia la 25 martie, citând surse din Ministerul german de Externe, că ministrul german de externe Annalena Baerbock ar urma să declare persona non grata peste 30 de diplomaţi ruşi acreditaţi la Berlin.

Forţele de securitate germane, potrivit publicaţiei citate, consideră că aceşti diplomaţi s-ar folosi de statutul lor diplomatic pentru a obţine ilegal informaţii politice, economice, militare, ştiinţifice pentru a fi utilizate ulterior la sabotaj şi la diseminarea de dezinformări.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului german de Externe, Andrea Sasse, nu a confirmat aceste informaţii la 27 martie, precizând că această măsură "aşa cum a fost prezentată în materialul de presă nu este prevăzută în acest moment", notează TASS.

La 21 aprilie, în media germane au apărut informaţii potrivit cărora Berlinul ar fi iniţiat totuşi reducerea personalului diplomatic rus în Germania, potrivit media de stat ruse. La solicitarea TASS, Ministerul german de Externe a declarat că "guvernul federal este în contact cu partea rusă în probleme legate de numărul de personal al misiunilor diplomatice"

Mai multe articole despre:
rusia ucraina nato razboi statele unite occident germania