MENIU

Rupere de nori în nordul Indiei: 3 morți și 7 dispăruți

Rupere de nori în nordul Indiei: 3 morți și 7 dispăruți

Cel puţin trei persoane au murit, una a fost rănită şi şapte sunt date dispărute în urma unei ruperi de nori care a afectat, duminică noapte, două sate din statul deluros Uttarakhand, în nordul Indiei, a confirmat, luni, pentru agenţia Xinhua, un reprezentant al autorităţilor locale.

Printre persoanele decedate se numără trei membri ai aceleiaşi familii - o fetiţă şi părinţii săi. Bilanţul deceselor ar putea creşte, a precizat oficialul.

Incidente asociate ruperilor de nori au fost consemnate în satele Taga şi Gela din districtul Pithoragarh. Atât victimele cât şi cele şapte persoane date dispărute provin din satul Gela, a confirmat reprezentantul autorităţilor locale, citat de agerpres.ro.

''Ruperea de nori a avut loc noaptea trecută, în timpul ploilor torenţiale. Echipe din cadrul administraţiei districtului Pithoragarh, poliţiei şi serviciului de intervenţie de urgenţă s-au grăbit la faţa locului. Cele două sate se află în zone îndepărtate şi greu accesibile. Membrii echipelor de intervenţie s-au dus acolo pe jos şi nu pot fi contactaţi până când revin'', a declarat Girja Joshi, din cadrul biroului de informare al districtului.

Mai multe articole despre:
inundatii india ploi india