MENIU

Româncă împușcată de bătrânul de 92 de ani pe care îl îngrijea, în Milano. Femeia este în stare gravă

Româncă împușcată de bătrânul de 92 de ani pe care îl îngrijea

O femeie de 46 de ani, româncă, a fost rănită grav după ce a fost împușcată de bătrânul de 92 de ani pe care îl îngrijea, într-un apartament din Milano, Italia.

Incidentul a avut loc joi după-amiază, pe 26 martie, într-un imobil de pe via Faenza, în zona Barona, în sud-vestul orașului. Bărbatul a tras un foc de armă, iar glonțul a lovit-o pe femeie în abdomen.

Potrivit presei locale, bătrânul a fost imobilizat de polițiști, iar victima a fost transportată în stare gravă la spitalul Humanitas din Rozzano, unde a fost operată. Medicii au transmis că, în acest moment, viața ei nu este în pericol.

Anchetatorii încearcă să afle dacă a fost accident sau intenție

Din primele date, totul s-ar fi întâmplat în urma unei dispute între cei doi. Anchetatorii iau în calcul mai multe variante și încearcă să stabilească dacă focul de armă a fost tras accidental, inclusiv pe fondul vârstei înaintate a bărbatului, sau dacă a fost un gest intenționat.

Mai multe articole despre:
romanca impuscata ambulanta italia milano