Român arestat în Italia după un jaf armat ca în filme: a intrat într-o benzinărie, ajutat de un complice, și a furat mii de euro
Un român de 32 de ani a fost arestat în Italia pentru un jaf armat comis într-o benzinărie, alături de un complice italian. Cei doi au furat peste 2.000 de euro după ce au amenințat cu arma administratorul stației de carburanți.
Carabinierii din Massarosa, provincia Lucca, au reținut cei doi suspecți în urma unei anchete extinse care a vizat atacul petrecut în toamna anului trecut. Atât românul, cât și italianul de 36 de ani sunt recidiviști, cunoscuți deja autorităților pentru alte fapte penale.
Român arestat în Italia, după ce a comis un jaf armat
Potrivit presei italiene, anchetatorii au reușit să îi identifice analizând imaginile de pe camerele de supraveghere, modul de operare și traseele parcurse înainte și după jaf. În timpul perchezițiilor, carabinierii au găsit arma folosită la amenințarea angajatului benzinăriei, precum și hainele purtate de cei doi în momentul comiterii faptei. Autoritățile au descris probele drept „precise și concordante”, suficiente pentru emiterea mandatelor de arestare preventivă.
Cei doi sunt acuzați și de tăinuire, după ce au folosit o mașină și un scuter furate pentru a comite jaful. În plus, românul este cercetat și pentru un furt dintr-o locuință din Massarosa. Suspecții au fost încarcerați și urmează să fie judecați de Tribunalul din Lucca pentru toate infracțiunile de care sunt acuzați.