Război în Ucraina, ziua 1288. Nou atac rusesc devastator asupra Kievului. Populația, avertizată: "Rămâneți în adăposturi!" - LIVE TEXT
Unităţile de apărare aeriană ale Ucrainei au fost implicate în respingerea, miercuri, a unui atac aerian rusesc asupra Kievului, a anunţat administraţia militară a oraşului, în timp ce alerte de raid aerian au avertizat, în toată ţara, privind atacuri cu rachete şi drone. ”Apărarea aeriană operează la Kiev! Rămâneţi în adăposturi până când este dat semnalul!”, a afirmat, pe Telegram, Timur Tkachenko, şeful administraţiei militare din KievUcraina a ajuns, astăzi, în ziua cu numărul 1288 de război cu Rusia.
UPDATE 23:50 - Trump avertizează că ceva se va întâmpla dacă Putin nu răspunde așteptărilor sale privind Ucraina
Președintele american Donald Trump a declarat, miercuri, în fața presei că nu are niciun mesaj nou să-i transmită omologului său rus Vladimir Putin și ”ceva se va întâmpla” dacă liderul de la Kremlin nu răspunde așteptărilor sale privind încheierea negociată a războiului în Ucraina, transmit agențiile AFP și Reuters.
”El (Putin) știe care este poziția mea (...) În funcție de decizia pe care o va lua, voi fi mulțumit sau nemulțumit, iar dacă noi nu vom fi mulțumiți, atunci ceva se va întâmpla. Voi vorbi cu el în zilele următoare și voi ști exact ce se întâmplă”, a declarat Donald Trump, ale cărui eforturi de mediere între Rusia și Ucraina nu au dat rezultate până în prezent.
Casa Albă a precizat apoi că, în această afirmație, Trump s-a referit la o discuție pe care o va avea cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, nu cu Putin.
UPDATE 21:50 - Emmanuel Macron: Europenii sunt ”gata să ofere garanțiile de securitate” pentru Ucraina
Europenii sunt ”gata să ofere garanțiile de securitate pentru Ucraina și ucraineni, în ziua în care o pace va fi semnată”, la finalul unei lungi perioade de pregătire care ”s-a încheiat”, a anunțat miercuri președintele francez Emmanuel Macron, primindu-l la Paris pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, informează AFP.
”Europa este aici, pentru prima dată cu acest nivel de angajament și de intensitate. Acum problema este de a cunoaște sinceritatea Rusiei și a angajamentelor sale succesive atunci când ea a propus pace SUA”, a declarat președintele francez în fața presei, la Palatul Elysee, cu o zi înainte de summitul ”Coaliției Voinței” ai cărei membri sunt gata să furnizeze garanții și de o convorbire la telefon cu Donald Trump.
La rândul său, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că nu vede deocamdată ”semne” care să arate că Rusia intenționează să pună capăt invaziei asupra țării sale, lansată în 2022.
”Din nefericire, încă nu am văzut semne din partea Rusiei care să arate că ei (rușii) vor să pună capăt războiului”, a declarat Zelenski la Palatul Elysee, declarându-se totodată convins că Europa și SUA vor ajuta Kievul ”să sporească presiunea asupra Rusiei pentru a avansa spre o soluție diplomatică”.
UPDATE 18:45 - Putin spune că vede ”o luminiță la capătul tunelului” și că s-ar întâlni cu Zelenski dacă acesta ar veni la Moscova
Președintele rus Vladimir Putin a declarat, miercuri, la Beijing, că vede ”o anumită luminiță la capătul tunelului” pentru încheierea conflictului din Ucraina, grație eforturilor diplomatice ale președintelui american Donald Trump,adăugând însă că, dacă negocierile de pace nu vor da rezultate, Rusia va continua să-și urmărească obiectivele prin mijloace militare, consemnează agențiile Reuters și EFE.
Vladimir Putin a contestat din nou legitimitatea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, calificându-l drept „şeful administraţiei” ucrainene, dar a susţinut că ar fi dispus să se întâlnească cu el.
„Dacă Zelenski este pregătit, să vină la Moscova”, a declarat sfidător Vladimir Putin.
UPDATE 16:50 - Ministerul rus al Apărării: Noul atac al Moscovei asupra Ucrainei a țintit în special infrastructuri energetice
Atacul rusesc cu rachete și drone efectuat asupra Ucrainei în noaptea de marți spre miercuri a țintit infrastructuri de combustibil și transport folosite în scop militar, a afirmat Ministerul rus al Apărării, relatează agențiile Reuters și EFE.
Președintele rus Vladimir Putin a amenințat, de altfel, săptămâna aceasta cu noi bombardamente asupra sectorului energetic ucrainean, ca represalii după atacurile repetate cu drone efectuate de Ucraina asupra rafinăriilor și a altor infrastructuri energetice rusești.
Atacurile ucrainene persistente împotriva infrastructurilor rusești de petrol și gaze au scos din funcțiune aproximativ o cincime din capacitățile Rusiei de producție de combustibil, situație care a creat dificultăți în aprovizionarea cu combustibili, astfel încât guvernul rus a fost nevoit să interzică exporturile de benzină pentru a echilibra piața internă.
Mai mult de zece rafinării din regiunile ruse Volgograd, Krasnodar, Samara, Rostov și Saratov, precum și conducta Drujba, care transportă petrol către centrul Europei, și terminale portuare au fost oprite de mai multe ori în ultimele săptămâni după ce au fost atacate de Ucraina cu drone.
În replică, Rusia a lansat în noaptea de marți spre miercuri un nou bombardament asupra unor ținte în Ucraina, atac în care a folosit 502 drone și 24 de rachete de croazieră de diferite tipuri, potrivit Forțelor Aeriene ucrainene, care susțin că au neutralizat 430 de drone și 21 de rachete.
UPDATE 16:20 - NATO se aşteaptă ca joi să se ”clarifice” angajamentul europenilor în cadrul garanţiilor de securitate ale Ucrainei
Reuniunea de joi, la Paris a Coaliţiei Voluntarilor urmează să permită ”clarificarea” angajamentului europenilor în cadrul garanţiilor de securitate ale Ucrainei - în aşteptarea contribuţiei americane -, îşi exprimă speranţa miercuri, optimist, secretarul general al NATO Mark Rutte, relatează AFP.
”Mă aştept să avem mâine (joi), sau la puţin timp după aceea, o idee clară despre ceea ce putem realiza colectiv” în garantarea securităţii Ucrainei, declară miercuri presei, la Bruxelles, Mark Rutte.
UPDATE 13:46 - Ministerul rus al Apărării susține că trupele sale controlează jumătate din orașul Kupiansk din regiunea Harkov. Cu toate acestea, Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei și analiștii ucraineni afirmă că luptele au loc doar la periferia acestei localități, potrivit BBC.
UPDATE 12:30 - Rusia spune că vrea o recunoaștere "internațională" a regiunilor ucrainene anexate
Rusia solicită recunoașterea internațională ca parte a teritoriului său a regiunilor ucrainene pe care pretinde că le-a anexat, pentru a asigura o pace \"durabilă\", a declarat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, într-un interviu publicat miercuri, conform AFP.
Președintele rus Vladimir Putin cere Kievului să cedeze Rusiei cele patru regiuni ucrainene pe care pretinde că le-a anexat din septembrie 2022, pe lângă Crimeea, pe care a anexat-o în 2014, și ca Ucraina să renunțe la planurile sale de aderare la NATO. Aceste condiții sunt inacceptabile pentru conducerea ucraineană și pentru aliații săi occidentali.
În ceea ce o privește, Ucraina cere ca armata rusă să se retragă complet de pe teritoriul său, din care aproximativ 20% este ocupat.
UPDATE 10:00 - Într-o discuție cu Vladimir Putin, la Beijing, liderul de la Phenian a spus că este dispus să facă „tot ce poate pentru a ajuta” Rusia, scrie Reuters.
Președintele rus Vladimir Putin i-a mulțumit miercuri lui Kim Jong Un pentru curajul soldaților nord-coreeni în lupta împotriva forțelor ucrainene.
Kim Jong-un și Vladimir Putin/ Foto: Profimedia
„La inițiativa dumneavoastră, după cum se știe, forțele dumneavoastră speciale au participat la eliberarea regiunii Kursk”, i-a spus Putin lui Kim în cadrul unei întâlniri în China. „Soldații dumneavoastră au luptat cu curaj și eroism”, a adăugat liderul de la Kremlin.
Trupele nord-coreene au ajutat Rusia la începutul acestui an să împingă forțele ucrainene din regiunea Kursk, situată în vestul Rusiei.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Rusia a desfășurat în noaptea de marți spre miercuri un atac de amploare cu rachete și drone asupra Ucrainei în care au fost răniți cel puțin patru lucrători feroviari, potrivit oficialilor citați de Reuters și presa ucraineană, relatează HotNews.ro.
Polonia vecină a mobilizat peste noapte mai multe avioane militare și a ridicat nivelul de activarea a radarelor și sistemelor antiaeriene în mod preventiv.
Atacurile au avut loc în timp ce președintele rus Vladimir Putin participă la parada militară de la Beijing care aniversează sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, la care președintele chinez Xi Jinping a avertizat că lumea se află în fața unei alegeri între pace și război.
Alarmele de raid aerian au sunat timp de ore întregi în toată Ucraina, explozii fiind auzite în nouă dintre cele 24 de regiuni ale sale, de la Kiev la Liov și Volânia în vest, au declarat oficialii ucraineni și mass-media.
Canalul de Telegram monitoringwar, care analizează atacurile aeriene rusești a publicat o hartă a traseelor dronelor Shahed (cu galben) și rachetelor (cu roșu rachete X-101 și verde X-22).