MENIU

Putin: Dronele de supraveghere vor survola în estul Ucrainei

Președintele rus, Vladimir Putin, a anunțat, vineri, la Milano, că Rusia, Franța, Italia și Germania au căzut de acord asupra utilizării de drone, pentru supravegherea încetării focului în estul Ucrainei, în special la frontiera ruso-ucraineană, transmite France Presse.

"Am căzut de acord asupra utilizării de drone, o tehnică modernă care permite definirea zonelor care sunt supuse atacurilor. Italia, Franța și Germania și-au exprimat dorința de a lucra împreună pe acest subiect, iar Rusia va participa la rândul său", a declarat liderul de la Kremlin, după discuțiile avute cu președintele ucrainean, Petro Poroșenko, la Milano, potrivit Agerpres.

Pe de altă parte, Putin a afirmat că actualul preț scăzut al țițeiului nu este o tragedie pentru bugetul Rusiei, țară care se bazează puternic pe veniturile din energie, și și-a exprimat convingerea că va exista o corecție în creștere, potrivit Reuters. Vladimir Putin a ținut să precizeze că un preț al petrolului de 80 de dolari, pe baril, nu este profitabil pentru producători.

 

Mai multe articole despre:
Ucraina atacuri supraveghere Vladimir Putin drone