MENIU

Proteste fără sfârșit. Mii de unguri, din nou în stradă, în ger, împotriva lui Viktor Orban

Mii de protestatari au înfruntat gerul la Budapesta pentru a manifesta împotriva ”legii sclaviei” și în general împotriva politicilor guvernului Viktor Orban. 

Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la un marş de protest la Budapesta, manifestanţii protestând faţă de modificările în domeniul muncii introduse de Guvernul Viktor Orban, numite "Legile Sclaviei" de către oponenţii liderului ungar, informează agenţia MTI.

Protestul de sâmbătă a fost organizat de partide de opoziţie, sindicate şi grupuri civice. În pofida vremii friguroase, manifestanţii s-au adunat în Piaţa Eroilor din Budapesta şi s-au îndreptat apoi spre Parlament, unii dintre participanţi îndemnând la o "grevă naţională".

În ultimele săptămâni, Viktor Orban, a cărui autoritate părea de nezdruncinat până acum, s-a confruntat cu o serie de proteste masive. Manifestanţii au contestat o reforma în domeniul muncii, dar şi implicarea Guvernului Orban în domeniul justiţiei.

Sindicatele cer acum un protest masiv și o grevă care ar trebui să aibă loc pe 19 ianuarie. 

Mai multe articole despre:
Ungaria Viktor Orban legea sclaviei