MENIU

Pro-rusul Renato Usatîi își anunță, de la Moscova, demisia din funcţia de primar de Bălţi

Renato Usatîi

Renato Usatîi, primarul municipiului Bălți, anunță că-și dă demisia. Usatîi se ascunde în prezent la Moscova, după ce o instanță a emis în 2016 mandat de arestare pe numele său în dosarul privind tentativa de omor a omului de afaceri Gherman Gorbunţov

„În această săptămână voi anunța faptul că demisionez. Demisionând acum, în Bălți vor fi alegeri pe 20 mai, atunci când au loc mai multe alegeri locale. Vom vedea cine va duce hrișcă. Va fi un candidat din partea Partidului Nostru. Eu las orașul fără corupție”, a declarat Usatîi, potrivit Realitatea.md.

Renato Usatîi a anunțat că din partea formațiunii politice pe care o reprezintă va exista un candidat la alegerile anticipate, și anume - Nicolai Grigorișin, unul dintre actualii viceprimari ai orașului Bălți.

Îndeplinirea îndatoririlor de edil al orașului Bălți era oricum ultimul lucru pe care îl putea face politicianul pro-rus Renato Usatîi, care se ascunde de la începutul mandatului la Moscova, în încercarea de a scăpa de autoritățile moldovene. 

Judecătoria Centru a emis în luna octombrie 2016 mandat de arestare pe numele primarului de Bălţi, în dosarul privind tentativa de omor a omului de afaceri Gherman Gorbunţov. În acelaşi timp, Renato Usatîi a fost anunţat în căutare internaţională. Procurorii au cerut atunci arestarea lui Usatîi doar în baza mărturiilor făcute de Gorbunţov.

Politicianul este învinuit de escrocherie în proporţii deosebit de mari. Procurorii susțin că prin intermediul unei companii off-shore primarul de Bălți l-a deposedat pe Gherman Gorbunţov de peste 68 de mii de acţiuni în sumă totală de peste 113 milioane de lei. De altfel, Usatîi este învinuit și că ar fi comandat şi organizat tentativa de asasinare a lui Gorbunţov, refugiat la Londra.

Usatîi susține că este victima unei campanii de denigrare, în care televiziunile afiliate democratului Vlad Plahotniuc arată cât de proastă ar fi situaţia la Bălţi.

Mai multe articole despre:
bălţi Renato Usatîi