Prima reacție de la Teheran. Liderul suprem al Iranului amenință Israelul cu o "pedeapsă severă": Și-a pregătit o soartă amară
Liderul Suprem al Iranului lansează amenințări pe bandă rulantă după bombardamentele masive lansate de Israel. Ali Khamenei îi numește „martiri” pe oficialii și oamenii de știință uciși și spune că Israelul trebuie să se aștepte la o pedeapsă severă. „Forțele armate ale Iranului nu îi vor lăsa nepedepsiți pe israelieni”, a declarat liderul iranian. Khamenei numește o crimă faptul că Israel a lovit și zone rezidențiale.
Liderul suprem al Iranului Ali Khamenei a declarat că Israelul va primi o pedeapsă aspră și că, prin acest atac, „Israelul și-a pregătit o soartă amară, pe care cu siguranță o va primi”, a amenințat el, vineri dimineață, la televiziunea de stat iraniană, după ce Israelul a lovit mai multe ținte nucleare și militare din țară, relatează The Jerusalem Post.
„Israelul și-a dezlănțuit mâna rea și sângeroasă într-o crimă împotriva Iranului”, a adăugat acesta.
El a mai spus că atacul a dezvăluit „natura josnică” a Israelului.
Khamenei a adăugat că mai mulți comandanți și oameni de știință au fost „martizați” în atacul israelian.
Mai multe articole despre: