MENIU

Planul NATO împotriva Rusiei. Va trimite patru batalioane în estul Europei

Şeful NATO confirmă că Alianţa îşi extinde prezenţa militară în estul Europei pentru a descuraja Rusia.

Jens Stoltenberg a declarat într-un interviu acordat presei germane că NATO se gândeşte să trimită patru batalioane în Estul Europei. Adică aproximativ patru mii de soldaţi, care vor ajunge în Polonia, Estonia, Letonia și Lituania.

Oficialul nu a menţionat şi România, deşi au existat informaţii în presa din vest că şi ţara noastră ar putea găzdui militari din Statele Unite, Marea Britanie şi Germania.

Măsura este un mesaj pentru Rusia, ţară considerată agresivă. Decizia finală va fi luată la summit-ul NATO din iulie, de la Varşovia.

Mai multe articole despre:
Rusia NATO batalioane