MENIU

Peste 20 de ATACURI aeriene ale Turciei asupra pozițiilor kurde din Siria - Cel puțin 12 morți, inclusiv soldați sirieni

Peste 20 de ATACURI aeriene ale Turciei asupra pozițiilor kurde din Siria - Cel puțin 12 morți, inclusiv soldați sirieni

Raiduri aeriene turce au avut loc în mai multe oraşe din nord-estul Siriei și în Kurdistanul irakian asupra pozițiilor kurde. 

Raiduri aeriene turce au avut loc în mai multe oraşe din nordul Siriei, inclusiv oraşul Kobane, sâmbătă seara, au declarat forţele conduse de kurzi şi un grup de monitorizare din Marea Britanie. Atacurile au loc la câteva zile după ce Ankara a dat vina pe Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) pentru atentatul mortal de duminica trecută în centrul Istanbulului.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a informat că 25 de atacuri aeriene au vizat poziţii aflate sub controlul Forţelor Democratice Siriene (SDF), conduse de kurzi, în zonele rurale din Kobane şi Alep.

"Kobane, oraşul care a învins Isis, este supus bombardamentelor de către aeronavele ocupaţiei turce”, a scris Farhad Shami, purtătorul de cuvânt al Forţelor Democratice Siriene (SDF) conduse de kurzi.

Şeful SDF, Mazloum Abdi, a scris pe Twitter că atacurile constitue o ameninţare pentru întreaga regiune."Acest bombardament nu este în favoarea niciunei părţi. Facem toate eforturile pentru a evita o catastrofă majoră. Dacă izbucneşte războiul, vor fi afectaţi toţi", a scris el.

Cel puţin 12 persoane au fost ucise după ce atacuri aeriene turceşti au lovit ţinte kurde din nord-estul Siriei, transmite duminică dpa, potrivit Agerpres. Anunțul a fost făcut de OSDO, cu sediul în Marea Britanie, care de 11 ani documentează războiul civil din Siria.

OSDO a raportat că în aceste raiduri au fost lovite şi poziţii ale armatei siriene şi că au murit cel puţin 12 persoane, inclusiv membri SDF şi soldaţi ai armatei siriene.

Turcia consideră Unităţile de protecţie a poporului kurd (YPG) - principala componentă a SDF - drept o extensie a PKK interzis.

Shami a spus că au avut loc şi atacuri aeriene împotriva a două sate dens populate din provincia nordică Alep şi provincia nord-estică Hasakeh.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului din Marea Britanie a raportat că armata turcă a efectuat peste 20 de atacuri aeriene în cele două provincii. Grupul are o reţea extinsă de contacte în Siria.

Kobane, un oraş cu majoritate kurdă din nordul Siriei, lângă graniţa cu Turcia, a fost capturat de gruparea Stat Islamic la sfârşitul anului 2014, deşi luptătorii kurzi i-au alungat la începutul anului următor.

Atât PKK, cât şi YPG-ul au negat orice implicare în atacul de la Istanbul, în care au fost ucise şase persoane.

Dar ministrul turc de Interne, Süleyman Soylu, a spus că Ankara crede că ordinul pentru atac a fost dat de la Kobane.