MENIU

Pentagonul, măsură fără precedent, în faţa agresiunii Rusiei

Pentagonul prevede creșterea de patru ori, până la 3,4 miliarde de dolari, a bugetului său de cheltuieli pentru Europa în fața 'agresiunii ruse' în 2017, a anunțat marți ministrul american al apărării, Ashton Carter, citat de Reuters și AFP.

În cadrul unei intervenții la 'Economic Club of Washington', Carter a menționat că Pentagonul va încerca să obțină pentru anul viitor un buget de 582,7 miliarde de dolari, care să acopere prioritățile politicii SUA în domeniul apărării în noul context strategic de securitate marcat de acțiunile Rusiei și ascensiunea grupării Statul Islamic.

Ashton Carter a precizat că cererea de finanțare a Pentagonului va fi în acord cu acordul convenit în Congresul SUA cu privire la buget, dar cheltuielile vor fi concentrate pe cinci provocări cu care se confruntă forțele armate americane: Rusia, China, Coreea de Nord, Iran și gruparea Statul Islamic.

El a precizat că în 2017 are în vedere o majorare cu 50% — până la 7,5 miliarde de dolari — a bugetului pentru finanțarea luptei contra grupării jihadiste Statul Islamic (SI). 'Mediul de securitate actual este dramatic diferit de cel pe care l-am cunoscut în ultimii 25 de ani și el necesită noi mijloace de gândire și noi căi de acțiune', a subliniat șeful Pentagonului.