Operaţiuni de salvare pe Mediterană. 7000 de imigranţi au scăpat cu viaţă
Marina italiană a salvat în ultimele două zile aproape 7.000 de imigranţi pe coasta libiană. A fost nevoie de 16 operaţiuni separate pentru a se evita un nou dezastru umanitar în Marea Mediterană.
Traficanţii de persoane au profitat de apele calme pentru a încerca să trimită mii de migranţi în Europa. În vase făcute să transporte doar 20 de pasageri au fost înghesuite sute de persoane.
Zece oameni au murit după ce s-au aruncat în mare la vederea Pazei de Coastă. Pe unul dintre cele 34 de vase interceptate se afla şi o femeie însărcinată. Aceasta a născut în drum spre Italia, la bordul unei ambarcaţiuni de salvare.
Operaţiunea din Mediterana a inclus 13 vase ale Marinei italiene, sprijinite de bărci din Franţa.