MENIU

Omul Zilei – Viktor Orban. “Patria a priori!”. În atenția ROMÂNILOR din SRI

Pe Viktor Orban sau Orban Viktor, după cum zic ungurii, l-am cunoscut acum 22 de ani. El era prim-ministru al Ungariei, eu eram secretar general al PSD și am participat la pregătirea tratatului semnat în timpul guvernării Năstase cu partea ungară. (transcrierea rubricii „Omul Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

Nu eram membru al Guvernului, dar, mă rog, fiind acolo pentru o perioadă de două zile și el auzind că și eu sunt un fost bursier al statului american, cu contribuția Fundației Soros, m-a căutat și am stat puțin de vorbă, găsind un bărbat încă tânăr, inteligent, dar îngâmfat, cam așa cum arătau sorosistii în vremurile de început de an  2000, poate că n-oi fi scăpat nici eu de acea etichetă; eu nu l-am proslăvit pe Soros niciodată, dar am beneficiat de banii fundației sale atunci când am avut bursele în Statele Unite.

De atunci eu l-am studiat pe Viktor Orban an de an, inclusiv și mai ales după ce a pierdut alegerile, moment în care a început să caute adevărul, să studieze geopolitică și să se instruiască împreună cei mai importanți gânditori ai lumii despre esența strategiilor necesare în asemenea perioade turbulente. Această instrucție vă spun că el o practică de peste 20 de ani și la el se și vede. A ajuns astăzi, din punctul meu de vedere, să fie singurul lider european cu  portanță intelectuală serioasă, care își apără țara fățiș, declarativ și faptic, riscând mult la nivelul personal și acum, de fapt este și menit să fie un lider de țară.

Îi dăm astăzi titlul de „Omul Zilei” pentru interviul excepțional pe care l-a avut cu Tucker Carlson, interviu preluat și pe Solid News sau dacă știți limba engleză ar fi frumos să îl urmăriți, îl găsiți în diverse locuri, un interviu în care a spus multe adevăruri incomode, dar pe care, în mod evident, el își construiește platforma de viitor nu doar a sa, ca lider al Ungariei, dar și pentru Ungaria ca lider regional. A exprimat frust poziții clare împotriva absurdităților din conducerea Statelor Unite, a menționat că nu se teme deloc de amenințările, de sancțiunile acestei Americi a lui Biden, dar că speră și poate și face eforturi pentru revenirea la putere a lui Donald Trump, având o relație consolidată cu republicanii.

A râs atunci când s-a pus problema că Putin ar fi nebun sau ar fi bolnav, exprimându-și  speranța că toată lumea își va da seama că Rusia trebuie introdusă în reconstrucția europeană dacă vrem să avem pace cu cel mai important și puternic vecin al Europei, care este Rusia. A vorbit despre viitorul Ungariei ca lider regional, o chestie pe care pariez, pe care Orban a pregătit-o cu atenție, dar nu numai Orban, ci și intelligence-ul din Ungaria, acesta este încă un motiv pentru care acest editorial este și în atenția Serviciului Român de Informații, o Ungarie, prieteni, unde sprijinul va veni nu doar de la Rusia sau la China, sprijin care este evident astăzi, dar și de la Statele Unite ale Americii, cu republicanii care vor coordona viitoarul de acolo. Același sprijin și aceleași relații consolidate vor veni și din partea Turciei, dar și din partea Israelului. Spre comparație, uitați-vă la oricare dintre țările din jur din UE, de la România la Polonia, nu mai vorbesc de țările mai mici, și o să vedeți că stăm mult, mult mai prost decât vecina noastră Ungaria; ăsta este și motivul pentru care pariez pe un asemenea rol al Ungariei. Primește titlul de „Omul Zilei” și pentru că el demonstrează că el chiar crede în sintagma „patria a priori”, care este motoul SRI-ului nostru, adică „patria înainte de toate”. Tocmai pentru că am acest moto al editorialului de astăzi, am spus că acest editorial este dedicat în special românilor din SRI, care nu acoperă deocamdată valoarea de întrebuințare a acestui moto și fac și un apel la acești români din SRI: când mai negociați cu Factorul Extern, și se va întâmpla foarte curând, viitorul președinte al României, țineți cont de faptul că foarte repede, poate din 2024, vom avea Ungaria ca lider regional și această Ungarie va fi condusă fie de Viktor Orban, fie de un altul, dar de același calibru; așa să vă orientați, măi, băieți, atunci când mai puneți mâna și sprijiniți pe cineva ca să ajungă președinte al României ca să o ducem bine cu toții și ca să nu ne pierdem noi, la rândul nostru, valoarea de întrebuințare, că ce să mai facă atunci partenerii extern.

Sursa: solidnews.ro

 

Mai multe articole despre:
cozmin gusa viktor orban