MENIU

„O, Doamne, urăsc asta!” Ce l-a scos din minți pe Charles, noul rege al Marii Britanii (VIDEO)

Regele Charles în timp ce semnează în cartea de oaspeți a Castelului Hillsborough. Foto/Captură video

Presiunea noii poziții își spune cuvântul când vine vorba de noul rege al englezilor, fostul Prinț Charles. Invitat să-și lase posterității semnătura în cartea de oaspeți a unui castel din Irlanda, acesta a trecut data greșită, în loc de 13 septembrie a scris 12. Mai apoi, a făcut o adevărată criză de nervi când a constatat că cerneala din stiloul cu care scria i s-a vărsat pe mâini și haine. 

Regele Charles a fost văzut exprimându-și frustrarea în timpul unei ceremonii pentru a doua oară în patru zile, în timp ce se afla în Irlanda de Nord.

Noul monarh a fost înregistrat video în timp ce semna o carte a vizitatorilor la Castelul Hillsborough, lângă Belfast. A a avut o reacție furibundă după ce stiloul pe care îl folosea s-a scurs pe degetele sale.

„O, Doamne, urăsc acest stilou!” spune Charles ridicându-se și dând stiloul soției sale, Regina Consoartă Camilla.

„Of, uite, se varsă peste tot”, a spus Camilla în timp ce soțul ei își ștergea degetele.

„Nu suport chestia asta nenorocită... de fiecare dată murdară”, a spus Charles în timp ce se îndepărta.

Când a completat documentele marți, a folosit și data greșită, înainte de a verifica cu un consilier care i-a spus că este 13 septembrie, nu 12 septembrie, scrie The Guardian.