O altă macara prăbușită în Thailanda, la doar o zi distanță de masacrul feroviar din aceeași țară. Doi oameni au murit
Thailanda se confruntă cu un val de accidente grave pe șantierele de infrastructură. Joi, o macara de construcții s-a prăbușit pe un drum suspendat din apropierea orașului Bangkok, ucigând două persoane. Incidentul vine la doar o zi după ce o altă macara a căzut peste un tren de pasageri în mișcare, în nord-estul țării, provocând moartea a 32 de oameni.
Lucrările la extinderea autostrăzii expres Rama 2, una dintre cele mai circulate artere care pleacă din Bangkok, sunt deja cunoscute pentru accidente repetate, unele mortale. Noul incident a avut loc în provincia Samut Sakhon, unde macaraua s-a prăbușit peste două vehicule, potrivit Departamentului de Relații Publice al guvernului.
O altă macara s-a prăbușit în Thailanda. Doi oameni au murit
Ministrul Transporturilor, Phiphat Ratchakitprakarn, a confirmat la Channel 7 că două persoane au murit, însă nu este clar dacă și alte victime se află sub dărâmături. Zona este considerată în continuare prea periculoasă pentru ca echipele de salvare să intre.
„În acest moment, încă nu putem spune dacă s-ar putea produce o altă prăbușire”, a declarat Suchart Tongteng, salvator al Fundației Ruamkatanyu. „De aceea nu există personal de salvare în interiorul locului, ci doar echipe care efectuează evaluări de siguranță la fața locului”, scrie English.alarabia.com.
Între timp, autoritățile au încheiat căutările la locul deraierii trenului de miercuri, în provincia Nakhon Ratchasima. Trei pasageri dați dispăruți ar fi coborât din tren înainte de accident, însă informația este încă verificată. Trenul transporta 171 de persoane, iar vagoanele au fost deja îndepărtate de la fața locului.
Macaraua care a căzut peste tren era un echipament mobil folosit frecvent în construcția drumurilor suspendate. Poliția strânge probe și audiază martori, dar nu a formulat încă acuzații. Ministerul de Externe al Coreei de Sud a confirmat că printre victime se află și un cetățean sud-coreean de aproximativ 35 de ani.
Proiecte controversate și antecedente grave
Accidentul feroviar s-a produs pe un tronson al viitoarei linii de mare viteză, parte a Inițiativei „Centura și Drumul” promovate de Beijing. Proiectul este realizat de compania thailandeză Italian-Thai Development (Italthai), în colaborare cu o firmă chineză responsabilă de proiectare și supraveghere.
Italthai se află deja în centrul mai multor controverse. În august 2024, un tunel de pe aceeași rută s-a prăbușit, ucigând trei muncitori. Iar anul trecut, Clădirea Auditului de Stat din Bangkok, construită tot de Italthai, împreună cu China Railway No. 10, s-a prăbușit în timpul unui cutremur major, provocând moartea a aproximativ 100 de persoane. În acel caz, 23 de persoane și companii au fost puse sub acuzare pentru neglijență profesională și falsificare de documente.
Compania Italthai a transmis condoleanțe și a anunțat că va acoperi despăgubirile pentru familiile victimelor și costurile medicale ale răniților. Ministrul Transporturilor a confirmat că Italthai este implicată și în proiectul de autostradă unde s-a produs accidentul de joi, alături de alte companii subcontractate. La Beijing, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Mao Ning, a declarat că guvernul este la curent cu accidentul feroviar și a transmis condoleanțe familiilor victimelor.