MENIU

NEGOCIERI pentru PACE în Ucraina, cu armele nucleare pe masă. Fotografia care face înconjurul lumii

Negocieri, la această oră, între Ucraina și Rusia, pentru încetarea războiului. Într-o fotografie care a ajuns în spațiul public se vede tensiunea la cote maxime. 

Delegațiile ruse și ucrainene poartă de mai bine de două ore negocieri pentru încetarea războiului. 

Volodimir Zelenski cere aderarea imediată a Ucrainei la Uniunea Europeană. Totul, în timp ce Vladimir Putin amenință cu arsenal nuclear. 

Mai mult, o rachetă balistică intercontinentală a fost văzută pe teritoriul Rusiei deplasându-se.

Într-o fotografie care a ajuns în spațiul public se vede tensiunea la cote maxime. 

Negocierile au început la 11:00, ora României. Din delegația ucraineană fac parte David Arahamiya, președintele fracțiunii Servitorul Poporului, Alexei Reznikov, ministrul apărării al Ucrainei, Mihail Podoliak, consilier al biroului președintelui, Andrei Kostin, prim-adjunct al șefului Ucrainei în Grupul de contact tripartit, Rustem Umerov, MP și Mykola Tochytsky, ministru adjunct de externe.

Poziția cheie a Ucrainei este încetarea imediată a focului și retragerea trupelor din țară.

Delegația rusă este reprezentată de ambasadorul Rusiei în Belarus, Boris Gryzlov, deputatul Leonid Slutsky, viceministrul de Externe, Andrei Rudenko, și viceministrul Apărării, Alexander Fomin. Delegația va fi condusă de Vladimir Medinskiy.

Foto: Profi Media / Membrii delegației ucrainene sosesc pentru discuții ruso-ucrainene în legătură cu operațiunea militară rusă din Ucraina, în regiunea Gomel, Belarus

Foto: Profi Media / Alexander Kryazhev/POOL/TASS - Clădirea unde au loc negocierile pentru pace Rusia-Ucraina