Ministrul german de Externe, discurs incendiar despre atrocitățile din Ucraina: „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime și barbarie”
Ministrul de Externe al Germaniei, Johann Wadephul, a declarat, marți, la Kiev, că nu poate exista securitate în relația cu Rusia lui Vladimir Putin și a subliniat necesitatea continuării sprijinului pentru Ucraina.
Acesta a spus că, în loc de dialog sau încetare a focului, Moscova a răspuns constant cu intensificarea atacurilor, inclusiv bombardamente și atacuri cu drone.
"Această dată tristă arată că securitate cu Rusia lui Putin nu există, dimpotrivă. La toate propunerile de dialog ale Ucrainei, la toate ofertele de încetare a focului Moscova a răspuns cu şi mai mult război. Cu o ploaie de bombe, cu teroarea rachetelor şi a roiurilor de drone", a afirmat Wadephul.
Oficialul german a arătat că o pace durabilă poate fi obținută doar prin rezistența Ucrainei și prin convingerea Rusiei că nu mai poate câștiga militar. În opinia sa, durata acestui proces depinde și de sprijinul oferit de țările europene, care trebuie să rămână unite și să transmită clar că nu vor ceda.
Reuniune a miniștrilor UE la Kiev
Declarațiile au fost făcute în contextul reuniunii miniștrilor de externe ai Uniunii Europene, organizată la Kiev. Potrivit lui Wadephul, această întâlnire transmite un mesaj politic clar că Ucraina face parte din familia europeană și este susținută în parcursul său către Uniunea Europeană.
În același timp, este un semnal adresat Rusiei că responsabilitatea pentru război și pentru crimele comise nu va rămâne fără consecințe. Ministrul german a invocat masacrul de la Bucea ca exemplu al atrocităților comise de armata rusă în Ucraina.
El a afirmat că astfel de episoade reflectă amploarea violenței din teritoriile ocupate și a menționat și alte cazuri, precum atacurile asupra orașelor Izium, Kramatorsk și Mariupol. În același timp, Wadephul a spus că Bucea simbolizează și rezistența armatei ucrainene și determinarea populației de a-și apăra viitorul.
"Bucea este un simbol al altor nenumărate crime de război ruseşti. Masacrul de la Izium, bombardamentul gării din Kramatorsk, asediul oraşului Mariupol: oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie", a declarat Johann Wadephul.