MENIU

Militarii români ai Batalionului pentru Operații Speciale pleacă, în august, în Afganistan

58 de militari de la Batalionul de Operaţii Speciale Buzău vor pleca, până pe 19 august, în Afganistan, unde vor sta şase luni, pentru a-i înlocui pe camarazii din aceeaşi structură care au participat în ultima jumătate de an la misiunea ROU SOAG 3.

Ceremonia de plecare în teatrul de operaţii din Afganistan a fost organizată, marţi, la Buzău în prezenţa ataşatului militar al Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, colonelul Paul Matier, a comandantului Componentei pentru Operaţii Speciale, colonelul Marius Crăciun, a locţiitorului pentru operaţii şi instrucţie din Statul Major General, general-maiorul Cristinel Cernea, a comandantului Diviziei 2 infanterie ”Getica”, generalul Lucian Foca, şi a altor oficiali, între care prefectul judeţului Buzău, Aurelia Mitrea, scrie News.ro.

Comandantul Componentei pentru Operaţii Speciale de la Buzău, colonelul Marius Crăciun, a citit în faţa militarilor ordinului de plecare în misiune şi le-a ordonat militarilor să se întoarcă în formulă completă acasă la finalul celor 6 luni de misiune.

La rândul său, comandantul Batalionului pentru Operaţii Speciale de la Buzău, colonelul Virgil Florescu, a mulţumit familiilor soldaţilor şi le-a transmis acestora că la nivelul unităţii există un grup de sprijin pentru problemele cu care s-ar putea confrunta cât timp militarii sunt în misiune în Afganistan.

”Mulţumesc în primul rând familiilor militarilor care vor participa la misiunea din Afganistan şi vreau să îi anunţ că vor primi nişte cărţi de vizită cu contactele unui grup de sprijin constituit la nivelul unităţii, contacte pe care îi rog să le apeleze oricând au o problemă. Noi aici suntem o mare familie şi vor primi sprijin indiferent despre ce este vorba”, a declarat comandantul Batalionului pentru Operaţii Speciale de la Buzău, colonelul Virgil Florescu.

Ceremonia s-a încheiat cu o defilare a militarilor care urmează să plece până pe 19 august în misiunea ROU SOAG 4, după care soldaţii şi-au luat rămas bun de la familii.

Militarii din Buzău vor sta în Afganistan şase luni şi îi înlocuiesc pe colegii din aceeaşi structură care au participat la misiunea ROU SOAG 3.  

Mai multe articole despre:
Afganistan militari