MENIU

Metoda ciudată prin care un bărbat își salvează casa de la demolare. Ce face în fiecare noapte

O casă cu două etaje din Shanghai eset singura din zonă care a scăpat de demolare în repetate rânduri, datorită unui obicei ciudat al proprietarului său.

Casele vechi din zonă au fost dărâmate pentru a fo construite, în locul lor, clădiri moderne, de birouri. Cu excepția uneia, însă.

Proprietarul acesteia vrea cu orice preț ca locuința lui să rămână în picioare, asa că s-a gândit la una dintre cele mai ciudate metode pentru a o salva de la demolare.

În fiecare noapte, bărbatul lipește pe toată fațada casei postere cu chipul președintelui Chinei, Xi Jinping, sperând că cei respobnsabili cu demolarea nu vor cuteza să distrugă taman portretele liderului lor. până acumm metoda sa a dat roade.

Cei care trebuie să-i dărâme casa vin, văd posterele, și le dezlipesc, pregătindu-se de demolare, însă noaptea bărbatul lipește altele la loc și procesul se repetă.

Un profesor universitar din Shanghai susține că cel care le lipește vrea să demonstreze accentuarea unui cult al personalității în China, conform shanghaiist.com.