MENIU

Marile dezinformări folosite de PUTIN în războiul din Ucraina: 12 mituri lansate de Rusia - demontate de Occident

Rusia s-a pregătit temeinic pentru războiul său împotriva Ucrainei, declanșat în urmă cu un an, cu retorica propagandei sale, binecunoscută Occidentului și fostelor țări ce au făcut parte din URSS. Comisia Europeană a identificat cele mai grave mituri lansate de Moscova pentru a decredibiliza Ucraina și pe cei care o sprijină și care au confirmat, din nou, dorința uriașă de expansiune pe care o are președintele Vladimir Putin - Țarul Rusiei.

În urmă cu exact un an de zile, Rusia a lansat un război de agresiune neprovocat împotriva vecinului său pașnic, Ucraina, arătând lumii adevărata față a ambițiilor imperiale ale Kremlinului. Ucraina încă rezistă în fața Rusiei, luptă și anunță că este deciză să oprească invazia ordonată de Vladimir Putin pe 24 februarie 2022. Războiul lansat de Kremlin nu a fost doar pe frontul din Ucraina, fiind dublat de unul informațional, de ambele părți, ale Kievului și Moscovei. În același timp, Rusia a lansat mai multe teorii false, manipulări binecunoscute în cazul Moscovei, legate de Ucraina, de Occident, de țările aliate SUA și NATO. Înca dinaintea invadării militare a Ucrainei de anul trecut, Rusia a lansat mai multe mituri pentru a accentua dezinformarea înaintea „operațiunii militare speciale”.

CELE MAI MARI DEZINFORMĂRI LANSATE DE RUSIA ÎN CELE 12 LUNI DE LA INVADAREA UCRAINEI

Mit 1: „Victoria Rusiei în război este inevitabilă. Fie Rusia câștigă războiul, fie conflictul va duce la cel de˗al Treilea Război Mondial. Sprijinul militar occidental acordat Ucrainei escaladează situația și prelungește suferința. Singura cale pentu pace este demilitarizarea Ucrainei”.

Rezistența și reziliența remarcabile ale Ucrainei, hotărârea și spiritul de luptă de neclintit de care a dat dovadă au demonstrat în repetate rânduri că perspectivele Kremlinului, în războiul său de agresiune împotriva Ucrainei, sunt orice, mai puțin victorie. Lumea întreagă a întors spatele Rusiei, cerându-i încetarea imediată a atacurilor din Ucraina și retragerea necondiționată a forțelor ruse dincolo de frontierele recunoscute la nivel internațional ale Ucrainei. De la lansarea de către Rusia a „războiului său de trei zile” neprovocat, Ucraina a reușit să facă față cu succes avansării invadatorilor, a inversat tendința impusă de invazie și a eliberat o suprafață considerabilă din teritoriul controlat militar temporar de Rusia. În același timp, forțele ucrainene au afectat grav capacitățile militare ruse, scrie EUvsDisinfo.eu.

Perseverența Ucrainei în fața unei agresiuni foarte puternice ne-a arătat cu adevărat ce înseamnă curajul. 

Propunerile Rusiei de încetare a focului sau de negocieri de pace nu sunt sincere, ci sunt doar stratageme de relații publice. Analizate mai îndeaproape, acestea dezvăluie cereri imperialiste din partea Rusiei ca Ucraina să se predea și să renunțe la și mai mult din teritoriul și suveranitatea sa.

Adevărata cale către pace este retragerea completă a forțelor ruse din Ucraina în cadrul frontierelor recunoscute la nivel internațional și abandonarea completă a politicii lor de agresiune. Rusia a început un război neprovocat în Europa, încălcând flagrant dreptul internațional, în special Carta ONU. Pacea nu poate fi obținută lăsând Ucraina neînarmată să se confrunte cu o Rusie extrem de militarizată, care îi neagă suveranitatea și nu se ferește să instige la genocid.

-Mit 2: Rusia este în război cu Occidentul. Ucraina este doar un reprezentant al NATO și câmp de luptă pentru NATO. Rusia se apără împotriva agresorului: Ucraina.

Rusia a lansat o invazie la scară largă a Ucrainei la 24 februarie 2022, dată de la care Ucraina nu face decât să se apere. Afirmația falsă potrivit căreia Ucraina este agresorul reprezintă o tactică clasică de manipulare în favoarea Kremlinului, care constă în a prezenta Rusia ca victimă și a distrage atenția publicului de la agresiunea acesteia. Deși acest discurs este absurd, în mod evident, pentru cea mai mare parte a lumii. Pentru mediul informațional din ce în ce mai izolat din Rusia, el servește drept mijloc de mobilizare a sprijinului public pentru politicile autoritare ale Kremlinului.

Discursul de dezinformare favorabil Kremlinului, care susține în mod fals că, în Ucraina, Rusia luptă împotriva Occidentului, s-a concretizat după ce Ucraina a lansat cu succes o contraofensivă împotriva invadatorilor ruși. Comentatorilor favorabili Kremlinului le place, în mod special, să țină acest discurs ori de câte ori Ucraina primește sprijin militar din partea partenerilor săi occidentali sau atunci când Rusia pierde din controlul asupra teritoriilor ocupate temporar din Ucraina. Nici UE, nici Occidentul, nici NATO nu au declarat război împotriva Rusiei,SUA și multe state membre ale NATO oferă Ucrainei asistență militară pentru a ajuta Ucraina să respingă agresiunea neprovocată a Rusiei, dar nu sunt implicate în lupte.

-Mit 3: Ucraina încearcă să obțină arme nucleare, atacă infrastructura nucleară civilă și ascunde arme în centralele nucleare. Ucraina lucrează la o „bombă murdară”. Ar fi legitim ca Rusia să utilizeze arme nucleare tactice împotriva Ucrainei.

Tactica este clară. Retorica panicardă urmărește să exploateze aversiunea rațională a opiniei publice față de armele nucleare, iar retorica nucleară din ce în ce mai belicoasă care vizează Ucraina a fost folosită permanent în discursurile de război favorabile Kremlinului.

În pofida acuzațiilor constante din partea Kremlinului, nu există nicio dovadă că Ucraina a încercat vreodată să fabrice arme nucleare pentru a le utiliza împotriva Rusiei sau a oricui altcuiva. De fapt, Ucraina este o țară fără arme nucleare din 1994, când a semnat Memorandumul de la Budapesta. Este una dintre puținele țări din lume care au renunțat la arsenalul nuclear, eliminând armele pe care le-a moștenit de la Uniunea Sovietică. Pe de altă parte, Rusia a uitat în mod convenabil angajamentul pe care și l-a asumat atunci când a semnat tratatul, confirmând că va respecta independența, suveranitatea și frontierele Ucrainei. Kremlinul folosește amenințarea „nucleară” pentru a da vina pe alții, nu se dă înapoi nici de la amenințări voalate sau de la șantajul nuclear pentru a-și justifica agresiunea din Ucraina. Crearea unei imagini de animal încolțit, dar care dispune de arme nucleare (după cum subliniază întotdeauna demagogii favorabili Kremlinului) este în avantajul Kremlinului. 

Rusia s-a folosit și de acuzațiile potrivit cărora Ucraina încearcă să creeze o „bombă murdară” ca pretext pentru o escaladare mai accentuată a conflictului. Ucraina a invitat AIEA să investigheze siturile despre care Rusia a declarat că sunt folosite pentru fabricarea bombelor murdare. AIEA nu a găsit nicio dovadă.

Afirmațiile potrivit cărora Ucraina își prejudiciază în mod intenționat propria infrastructură nucleară civilă sunt, de asemenea, nefondate. De fapt, Ucraina și SUA au încercat în mod repetat să dezamorseze tensiunea din jurul centralei nucleare de la Zaporijie. Rusia a avut mai multe acțiuni imprudente care au vizat centrala, plasând echipamente militare și trupe în incintă, utilizând împrejurimile acesteia ca bază pentru atacuri cu rachete și misile, preluând controlul de facto asupra instalației și tăind legătura cu principala sa linie electricăîn mai multe rânduri. AIEA nu a confirmat niciun bombardament sau atac ucrainean asupra centralei electrice nici înainte, nici după acuzațiile Kremlinului în acest sens.

-Mit 4: Întreaga Europă a sprijinit invadarea Uniunii Sovietice de către Germania nazistă, la fel cum Europa sprijină în prezent Ucraina nazistă. Rusia continuă Marele Război Patriotic din Ucraina pentru a scăpa lumea de naziști.

Am urmărit îndeaproape, vreme de mulți ani, utilizarea de către Kremlin a discursului legat de „spectrul nazismului”. Pe tot parcursul războiului, Kremlinul a utilizat în mod constant această figură de stil convenabilă în scopul dezinformării, pentru a prezenta o imagine dezumanizată și denigratoare a ucrainenilor. Prezentarea Rusiei de către Putin ca îmblânzitor modern al nazismului este un exemplu clasic de proiecție – o modalitate prin care Kremlinul își transferă vina pentru propriile acțiuni distructive.

Acuzațiile potrivit cărora întreaga Europă ar fi sprijinit invadarea Uniunii Sovietice de către Germania nazistă sunt mai mult decât bizare. Acestea contrazic flagrant istoria. Până în 1942, coaliția anti˗Hitler includea 26 de state, ca și guvernele aflate în exil ale țărilor europene ocupate. Invocarea de către Rusia a combaterii nazismului pentru a declanșa un răspuns psihologic sau emoțional puternic nu este doar manipulatoare, ci este absurdă, mai ales dacă se are în vedere tendința Kremlinului către o retorică antisemită deschisă, precizează EUvsDisinfo.eu.

-Mit 5: Ucraina este o creație artificială, nu e un stat suveran. Din punct de vedere istoric, teritoriul ucrainean este rusesc. Locuitorii acestui teritoriu și-au exprimat în mod liber voința politică de a se întoarce în Rusia și este datoria patriotică a Rusiei să îi elibereze și să îi protejeze.

Ucraina este un stat suveran, cu o identitate proprie și o istorie îndelungată. Negarea statalității și a suveranității Ucrainei este un alt discurs de dezinformare, pe care susținătorii Kremlinului îl agită de ani de zile. Atunci când Rusia a încercat să justifice acaparările ilegale ale teritoriilor prin organizarea unor simulacre de referendumuri în teritoriile ocupate temporar ale Ucrainei, nu a fost surprinzător faptul că sistemul de dezinformare prorus s-a pus în funcțiune din nou ca să conteste suveranitatea Ucrainei. Susținătorii Kremlinului au folosit des revizionismul istoric ca tactică de manipulare pentru a orienta discursul public către sprijinirea politicilor actuale ale Kremlinului, inclusiv a încercărilor de anexare ilegală a teritoriilor ocupate temporar din Ucraina. Obsesia lui Putin de a rescrie istoria a fost la fel de bine documentată.

Simulacrele de referendumuri (de exemplu, cele din septembrie, din cele patru regiuni anexate ilegal, n.r.) nu au fost nici libere, nici democratice. Alegătorii au fost constrânși să voteze, iar soldați înarmați au mers din ușă în ușă pentru a colecta voturile, în contradicție directă cu Constituția Ucrainei. Întregul proces a încălcat dreptul internațional și a fost condamnat de rezoluțiile ONU privind anexarea. Decizia privind anexarea ilustrează natura imperialistă a războiului din Rusia.

-Mit 6: Rusia luptă în Ucraina împotriva imperialismului și a neocolonialismului occidental pentru a crea o ordine mondială multipolară în care țările să nu intervină în treburile interne ale altor țări.

Regimul de la Kremlin încearcă de mult timp să se poziționeze public ca antiimperialist și anticolonialist. Însă, războiul declanșat împotriva Ucrainei a scos în evidență propriile ambiții imperiale și coloniale ale Rusiei față de vecinii săi din Europa, Caucaz și Asia. Prin lansarea unui război în estul Ucrainei în 2014, prin anexarea ilegală a Crimeii în același an și prin începerea unei invazii la scară largă în 2022, Rusia a încălcat grav dreptul internațional și Carta ONU, amenințând pacea, securitatea și stabilitatea la nivel mondial.

La 2 martie 2022, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat, cu o majoritate covârșitoare, o rezoluție prin care respinge invadarea brutală a Ucrainei de către Federația Rusă și solicită Rusiei să își retragă imediat forțele și să respecte dreptul internațional.

În octombrie 2022, Adunarea Generală a ONU a votat cu o majoritate covârșitoare condamnarea încercărilor Rusiei de a anexa patru regiuni ocupate temporar din Ucraina, în urma unor simulacre de referendumuri.

Condamnarea la nivel mondial a agresiunii militare a Rusiei împotriva unui vecin pașnic arată că Rusia este singură și izolată.

-Mit 7: Ucraina comite un genocid în Donbas de ani de zile, iar Rusia a trebuit să intervină pentru a proteja poporul. De asemenea, Ucraina recurge la înscenări, pune în scenă atrocități pentru a acuza Rusia de comiterea de crime de război.

Acuzarea Ucrainei de comiterea de crime de război și genocid este probabil una din cele mai malefice minciuni ale dezinformării pro-Kremlin. Genocidul este distrugerea deliberată și sistematică a unui grup de persoane din cauza etniei, naționalității, religiei sau rasei lor. Niciun astfel de plan nu a existat în Ucraina și nu a existat niciodată vreo dovadă în sprijinul afirmațiilor Rusiei, notează EUvsDisinfo.eu.

Unul din cele mai importante exemple că Rusia își proiectează propriile crime împotriva Ucrainei se referă la atrocitățile comise de soldații ruși în Bucha. Acuzația potrivit căreia Ucraina a organizat niște înscenări pentru a învinovăți Rusia este, pe cât de cinică, și falsă. În schimb, crimele de război ale Rusiei au fost deja anchetate în Bucha, Irpin, Mariupol și în multe alte regiuni. În plus, atacurile deliberate ale Rusiei asupra civililor și infrastructurii, inclusiv asupra școlilor, spitalelor și cartierelor rezidențiale, au fost bine documentate, de exemplu la Cernihiv, Mariupol, Harkov. Potrivit Biroului ONU pentru Drepturile Omului, acestea ar putea fi considerate crime de război.

-Mit 8: Rusia duce un război sfânt împotriva celor necredincioși din Ucraina, pentru a proteja creștinismul și valorile tradiționale.

Deși ar putea părea o acuzație foarte exagerată, pentru a-și justifica războiul împotriva Ucrainei, Rusia a făcut adesea referire la lupta sfântă pe care ar duce-o împotriva Satanei însuși, scrie EUvsDisinfo.eu. Experții în dezinformare favorabili Kremlinului, din mass-media, în special Vladimir Soloviov, folosesc acest discurs de dezinformare împreună cu acuzații nefondate împotriva Ucrainei care ar fi încercat să distrugă Biserica Ortodoxă. Această tactică manipulatoare a apărut în 2019, când Biserica Ortodoxă a Ucrainei a primit statutul de biserică independentă și, din nou, în noiembrie 2022, când guvernul ucrainean a anunțat că urma să elaboreze o lege de interzicere a bisericilor afiliate Rusiei.

Demonizarea Ucrainei și a susținătorilor săi din Occident ca necredincioși este dublată de dezinformarea practicată de Kremlin potrivit căreia Occidentul vrea să distrugă „valorile tradiționale”. Împreună, aceștia prezintă Rusia ca o țară protectoare a acestor valori. Iar discursul de dezinformare privind protejarea valorilor tradiționale care sunt amenințate face referire la comunitatea LGBT, părând un discurs de incitare la ură, notează EUvsDisinfo.eu.

-Mit 9: SUA au finanțat, au dezvoltat și au derulat programe de fabricare a unor arme biologice secrete în laboratoare din Ucraina, testând armele biologice asupra populației locale și înarmând Ucraina cu arme biologice pentru a ataca Rusia.

Poveștile fabricate cu privire la „biolaboratoare americane clandestine” reprezintă un caz clasic de teorie a conspirației combinată cu o retorică panicardă, formulă preferată adesea de Kremlin pentru a distrage atenția și a crea confuzii. Utilizat inițial pentru a împiedica parteneriatul SUA-Ucraina menit să reducă amenințările biologice, sistemul de dezinformare pro-Kremlin a readus pe tapet o mai veche campanie (de dezinformare) pentru a justifica invadarea neprovocată a Ucrainei de către Rusia.

Dezinformarea pro-Kremlin urmărește să estompeze linia de demarcație dintre armele biologice și cercetarea biologică, provocând teamă și discreditând Ucraina. Mai multe surse oficiale, inclusiv Înaltul Reprezentant al ONU pentru probleme de dezarmare Izumi Nakamitsu au dezmințit în mod repetat acuzațiile despre laboratoarele biologice finanțate de SUA din Ucraina, ce ar fi folosite în scopuri militare.

-Mit 10: UE nu poate supraviețui fără resursele energetice rusești. SUA a îndemnat UE să pună în aplicare politici care au provocat o criză energetică mondială, deoarece criza aduce beneficii companiilor energetice americane.

Kremlinul are o tradiție îndelungată în ceea ce privește utilizarea energiei ca armă în relațiile sale externe, iar răspândirea dezinformării face parte integrantă din această tactică. Doar că, de această dată, strategia Rusiei de a intimida UE prin oprirea fluxurilor de gaze s-a întors în mod spectaculos împotriva Kremlinului. Atunci când Rusia a solicitat ca Europa să aleagă între Ucraina și energia rusă, răspunsul european a fost fără echivoc – Ucraina. 

Dezinformarea favorabilă Kremlinului încearcă să submineze comunitatea transatlantică, creând o imagine falsă a pierderii suveranității UE. Mai precis, s-a susținut că SUA au subjugat UE și beneficiază de pe urma turbulențelor de pe piețele mondiale ale energiei.

-Mit 11: UE a cauzat o penurie alimentară la nivel mondial prin interzicerea produselor agricole și a îngrășămintelor din Rusia. Rusia nu este responsabilă de criza alimentară mondială. UE păstrează toate cerealele din Ucraina, înfometând alte țări.

Prin invadarea Ucrainei, Rusia a exclus produsele alimentare ucrainene de pe piețele mondiale și a agravat situația economică mondială. Acțiunile Rusiei alimentează prețuri ridicate la energie și îngrășăminte în întreaga lume, un fenomen cu un impact deosebit asupra Africii și a țărilor celor mai vulnerabile, dar afectează din ce în ce mai mult și alte țări și regiuni. La nivel mondial, conflictele, schimbările climatice și efectele de durată ale pandemiei de COVID-19 au un impact devastator asupra sistemelor alimentare și asupra persoanelor care depind de acestea. În acest context, invadarea Ucrainei a agravat semnificativ aceste provocări și vulnerabilități. Prin bombardarea infrastructurii ucrainene de energie, apă și transport, arderea culturilor și furtul cerealelor ucrainene, distrugerea echipamentelor agricole și a depozitelor de combustibil și minarea terenurilor agricole din Ucraina, Rusia a subminat producția alimentară pe termen lung în Ucraina și capacitățile de export ale acesteia. În plus, Rusia continuă să aplice taxe de export și contingente de export atât pentru îngrășăminte, cât și pentru cereale. Sancțiunile UE exclud în mod explicit aprovizionarea cu alimente și îngrășămintele. Oricine poate utiliza, cumpăra, transporta și achiziționa alimente și îngrășăminte care provin din Rusia. Contrar dezinformării din partea Rusiei, niciun stat membru al UE nu blochează donațiile de îngrășăminte rusești destinate țărilor aflate în dificultate.

Potrivit ONU, majoritatea exporturilor de alimente facilitate prin intermediul Inițiativei privind exportul de cereale prin Marea Neagră sunt direcționate către țări din afara UE. Doar 34 % din aceste cantități au ajuns în UE, iar 64 % din grâul exportat a fost direcționat către economiile în curs de dezvoltare.

-Mit 12: Sancțiunile occidentale împotriva Rusiei sunt ilegale și provoacă prejudicii la nivel mondial. Acestea destabilizează economia mondială și determină creșterea costului vieții pentru cetățenii obișnuiți din întreaga lume. Sancțiunile nu au niciun efect asupra economiei ruse, iar Rusia a dovedit că sancțiunile nu funcționează.

Dezinformarea favorabilă Kremlinului cu privire la UE și la sancțiunile occidentale reprezintă un exemplu de contradicție. Pe de o parte, sancțiunile sunt o formă de constrângere ilegală și inacceptabilă, dar, pe de altă parte, nu au niciun impact asupra Rusiei. Acest discurs de dezinformare minimalizează impactul sancțiunilor asupra populației din Rusia și creează imaginea falsă că Occidentul se prăbușește. Pe plan internațional, Kremlinul își propune să stârnească temeri nefondate cu privire la faptul că acțiunile occidentale împotriva Rusiei au consecințe negative pe plan mondial.

Toate sancțiunile UE respectă pe deplin obligațiile care decurg din dreptul internațional. Sancțiunile reduc mijloacele de care dispune Rusia pentru a finanța războiul și pentru a achiziționa componente-cheie pentru complexul său militar-industrial. Efectele sancțiunilor sunt vizibile în toate sectoarele majore ale economiei Rusiei. În 2022, deficitul bugetar al Rusiei a explodat, mărindu-se de 14 ori. Economia a scăzut cu până la 5 % în 2022. Sancțiunile funcționează.

Decizia internațională de plafonare a prețului petrolului vizează limitarea creșterilor prețurilor determinate de condițiile extraordinare de piață. Acest lucru va reduce drastic veniturile pe care Rusia le obține din petrol de la invadarea Ucrainei. Plafonul prețului petrolului va contribui, de asemenea, la stabilizarea prețurilor energiei la nivel mondial, atenuând în același timp consecințele negative asupra aprovizionării cu energie a țărilor terțe.

Sancțiunile UE prevăd derogări importante. Acestea exclud în mod explicit aprovizionarea cu alimente și îngrășămintele, potrivit EUvsDisinfo.eu.