MENIU

Lovitură pentru Netanyahu. Ministrul israelian al Apărării demisionează după armistițiul cu Hamas

<p>Avigdor Lieberman</p>

Ministrul israelian al Apărării, Avigdor Lieberman, demisionează și scoate din coaliție partidul pe care îl conduce, aducând guvernul condus de Benjamin Netanyahu la un pas de destrămare. Decizia vine după armistițiul din Gaza, cu care Lieberman nu este de acord.  

Ministrul israelian al apărării, Avigdor Lieberman, şi-a anunţat miercuri demisia din funcţia deţinută în guvernul coaliţiei conservatoare conduse de Benjamin Netanyahu, în semn de protest faţă de armistiţiul din Fâşia Gaza, relatează Reuters şi AFP.

Când şi-a anunţat demisia, care îşi face efectul la 48 de ore după înaintare, Avigdor Lieberman a caracterizat acordul de marţi al Israelului cu gruparea islamistă Hamas intermediat de Egipt drept "o capitulare în faţa terorii".

"Statul cumpără calmul pe termen scurt cu preţul unor daune grave pe termen lung pentru securitatea naţională", a spus el.

Plecarea partidului Yisrael Beiteinu din coaliția aflată la guvernare lovește în plin guvernul lui Benjamin Netanyahu și devansează cel mai probabil data alegerilor anticipate, care ar putea să aibă loc la începutul anului viitor, scrie Haaretz.  

Mai multe articole despre:
Israel Gaza Benjamin Netanyahu Avigdor Lieberman