MENIU

Locotenentul lui Bin Laden ameninţă Statele Unite

Numărul doi din reţeaua teroristă Al-Qaida, Ayman Al-Zawahiri, lansează un apel către credincioşii musulmani printr-o înregistrare audio. Mesajul a fost făcut public, astăzi, de un institut din Washington care monitorizează site-urile islamiste, în special pe cele unde teroriştii îşi postează mesajele audio sau video.

În înregistrarea, care are nu mai puţin de 41 de minute, Al-Zawahiri a avertizează trupele NATO din Afgansitan că talibanii plănuiesc atentate sângeroase iar, în Irak, soldaţii americani vor avea aceeaşi soartă pe care au avut-o în Vietnam.

Locotenentul lui Bin Laden îl caracterizează pe preşedintele Bush ca fiind un mincinos şi un alcoolic, iar despre americani spune că invidiază lumea musulmană pentru bogăţia ei. Nici Partidul Democrat din Statele Unite, care, spune Zawahiri, s-a alăturat lui Bush, nu scapă de ameninţările numărului doi din reţeaua Al-Qaida.
Mai multe articole despre:
Bin Laden