MENIU

La aproape 80 de ani, Joe Biden spune că mai vrea încă un mandat la Casa Albă

Cel mai bătrân președinte ales al SUA mai vrea un mandat la Casa Albă. Foto/Profimedia

Cel mai în vârstă preşedinte ales vreodată în Statele Unite, care se apropie de vârsta de 80 de ani, spune că se gândește să mai candideze încă o dată pentru funcția supremă în stat.

Întrebat de presă, liderul democrat de la Casa Albă a răspuns că dacă nu s-a hotărât imediat este pentru că, de îndată ce ar face anunţul, "se activează o serie întreagă de reguli" şi "va trebui să mă comport ca un candidat"."Nu am luat încă decizia oficial, dar aceasta este intenţia mea; intenţia mea de a candida din nou şi avem timp să luăm această decizie", a spus el.

Întrebat dacă soţia sa, Jill, este de acord cu o nouă candidatură a sa, Joe Biden a dat de înţeles că da."Soţia mea crede că facem ceva foarte important şi că nu ar trebui să renunţ", a spus el după o pauză.

Cel mai în vârstă preşedinte ales vreodată în Statele Unite, Joe Biden va aniversa 80 de ani pe 20 noiembrie. El ar urma să aibă 82 de ani la începutul unui posibil al doilea mandat.

Preşedintele Biden şi partidul său se pregătesc să treacă testul alegerilor parlamentare de la jumătatea mandatului, care au loc pe 8 noiembrie, o etapă în mod tradiţional dificilă pentru preşedintele în exerciţiu.

Printre candidaţii republicani pentru aceste alegeri, mai mulţi fac campanie continuând să susţină, în mod fals, că alegerile prezidenţiale din 2020, câştigate de Joe Biden, i-au fost "furate" predecesorului său, Donald Trump. Acesta cochetează din ce în ce mai deschis cu ideea de a candida din nou în 2024

Mai multe articole despre:
joe biden presedinte sua 80 de ani mandat casa alba