MENIU

Conflictul Israel-Iran se transformă într-o confruntare militară directă cu urmări greu de calculat

Confruntarea dintre Israel și Iran se tranformă într-un război direct, limitat, dar la vedere, observă The Jerusalem Post, după ultimul raid al avioanelor israeliene în Siria.

Două avioane de luptă israeliene de tip F-15 au lansat luni 8 rachete de croazieră din spaţiului aerian libanez spre baza de la Tiyas, Siria, botezată şi T-4. Cinci dintre ele ar fi atins obiective militare anti-aeriene siriene, a precizat ministerul rus al apărării. Neasumat de israelieni, atacul a fost confirmat și de surse americane, care și-au păstrat anonimatul.

Baza militară T-4 se află într-o zonă deşertică strategică şi este folosită de Al-Qods, unitatea de elită a Gardienilor revoluţiei iraniene, aliaţi ai Damascului în războiul civil din Siria. Tot acolo s-ar afla şi o parte din militarii ruşi staţionaţi în Siria.

Israelul, arătat acum cu degetul, a bombardat în trecut mai multe obiective din Siria, inclusiv de două ori déjà baza T-4, ultima dată în februarie când o dronă lansată tocmai de acolo a provocat un incident în urma căruia a fost doborât un avion israelian de tip F-16.

Conflictul dintre Israel și Iran, dus prin interpuși sau prin intermediul agenților, tocmai s-a transformat într-o confruntare militară directă, limitată, scrie Jerusalem Post.

”Este imposibil de ignorat faptul că în numai două luni, în două incidente separate, militari iranieni au fost uciși în urma unor raiduri atribuite avioanelor israeliene. Se pare că în condițiile continuării eforturilor iraniene de consolidare a pozițiilor din Siria, Israelul a decis să acționeze fără perdea”, scrie publicația israeliană.

În următoarele zile, pregătirile pentru apărare în nordul Israelului vor fi accelerate, ținând cont de posibilitatea unor acțiuni militare ale Siriei, dar și de eventualitatea unui raid al SUA, ca urmare a presupusului atac chimic efectuat de regimul lui Bashar al-Assad.

Mai multe articole despre:
Iran Israel Siria