MENIU

INCREDIBIL! Și-a recuperat proteza dentară la 11 ani după ce o pierduse

Și-a găsit proteza pierdută acum 11 ani. Foto/Profimedia

Surpriză imensă pentru un britanic de 63  de ani. A primit prin poștă proteza dentară pe care o pierduse în urmă cu 11 ani, în timpul unei beții, în Spania.

Aflat în vacanţă în populara staţiune balneară Benidorm, Paul Bishop, în vârstă de 63 de ani, şi-a pierdut proteza dentară, pe care nu o fixase bine, după ce a vomitat într-o pubelă, după ce a consumat prea mult cidru, potrivit BBC.

"Când ne-am îndreptat spre următorul bar, prietenul meu s-a întors spre mine şi m-a întrebat unde îmi sunt dinţii", a declarat el pentru un postul BBC, precizând că încercările de a o găsi s-au dovedit un eşec.

Proteza dentară a reapărut 11 ani mai târziu, fiind trimisă la locuinţa sa din Stalybridge, lângă Manchester (nord-vestul Angliei), după ce a fost găsită la o groapă de gunoi în Spania.

"M-au descoperit cu ajutorul ADN-ului şi mi-au găsit adresa pe baza dosarelor din Marea Britanie şi mi-au trimis proteza prin poştă", a explicat el, fotografiat cu proteza dentară într-o pungă de plastic.