MENIU

Incendiu puternic la un adăpost social din Germania: doi morți și cel puțin trei răniți

Două persoane au murit şi trei au fost grav rănite într-un incendiu izbucnit într-un adăpost social din apropierea oraşului Stuttgart, din sud-vestul Germaniei, a anunţat luni poliţia germană, potrivit DPA. 

Incendiul s-a produs la un adăpost social din localitatea Markgroningen, unde se aflau zece oameni ai străzii şi solicitanţi de azil.

Victimele sunt o femeie de 54 de ani şi un bărbat de 56 de ani, iar cauza decesului lor ar fi inhalarea de fum.

Şeful brigăzii locale de pompieri, Hans-Hermann Kefer, a declarat că focul, care ar fi izbucnit în bucătăria adăpostului, nu este un act intenţionat întrucât ”cioburile de sticlă de la ferestre au căzut dinspre interior către exterior”.

Autorităţile au fost informate despre incendiu la ora locală 02:11 (00:11 GMT) şi focul a fost stins după câteva ore. Persoanele care se aflau în adăpostul social sunt cazate provizoriu la un hotel din apropiere.

Mai multe articole despre:
morţi incendiu incendiu Germania