MENIU

Haos la Paris! Poliția a intervenit în forță, cu gaze lacrimogene

Poliţia din Paris a tras cu gaze lacrimogene pentru a forţa protestatarii să se îndepărteze de sediul partidului centrist al preşedintelui Emmanuel Macron, în timp ce greva împotriva reformei sale a sistemului de pensii continuă în Franţa.

Zeci de protestatari au fost nevoiţi să fugă de norii groşi de gaze lacrimogene pe străzile înguste din apropierea Operei din Paris, a informat Agerpres.

Şeful partidului lui Macron, La Republique en Marche, Stanislas Guerini, a condamnat ceea ce a descris pe Twitter drept o "tentativă de intruziune a demonstranţilor radicalizaţi" în birourile partidului.

O sursă din poliţie a confirmat că protestatarii au încercat fără succes să intre în birourile partidului. Trei persoane au fost arestate în timpul unei manifestaţii neanunţate în apropiere, a declarat poliţia.

Mai multe articole despre:
paris politie gaze lacrimogene