MENIU

Grecia nu crede în „lacrimi”: Un acord cu Eurogrupul este puțin probabil, avertizează Atena

Ministrul grec de Finanțe, Yanis Varoufakis, spune că nu crede în încheierea unui acord asupra datoriei elene cu ocazia reuniunii de joi a Eurogrupului, ce va avea loc la Luxemburg.

Întrebat la Paris, după întâlnirea cu secretarul general al OCDE, Angel Gurria, despre posibilitatea unui acord, Yanis Varoufakis a răspuns: "Nu cred. Acum, liderii politici sunt cei care trebuie să ajungă la un acord", a adăugat ministrul elen, citat de Agerpres.

Grecia trebuie să ramburseze Fondului Monetar Internațional peste 1,5 miliarde de euro la sfârșitul lunii și nu mai are bani pentru a face față acestei scadențe și a plăti, în același timp, pensiile și salariile bugetarilor.

Atena se bazează pe ajutorul de 7,2 miliarde de euro, promis în cel de-al doilea plan susținere financiară încheiat cu FMI și zona euro. Însă creditorii săi condiționează achitarea acestei sume de un program de reforme asupra cărora cele două părți nu reușesc să ajungă la un acord.

Premierul grec, Alexis Tsipras, care afirmase cu o zi înainte că mai poate face doar "două sau trei gesturi" de bunăvoință în fața creditorilor, a avertizat: "Dacă Europa insistă asupra tăierii pensiilor, va trebui să suporte consecințele".

Un acord, la care s-ar putea ajunge în timpul unui summit european, care ar putea avea loc duminică, la Bruxelles, trebuie aprobat după aceea de parlamentele multor țări, printre care și Germania, înainte de 30 iunie.

Mai multe articole despre:
Grecia acord eurogrup Yanis Varoufakis